Închide

Clujean reținut de polițiști după ce ar fi incendiat două mașini parcate în Florești

Actualitate by Actual de Cluj - oct. 11, 2024 0 29

Un clujean a fost reținut ieri de polițiști după ce ar fi incendiat în noaptea anterioară două mașini parcate în Florești.

Cercetările în caz au fost demarate în urma unei sesizări din 9 octombrie prin care s-a semnalat faptul că, în noaptea de 9 spre 10 octombrie, persoane necunoscute au incendiat două autoturisme, parcate în vecinătatea unui imobil din Florești. Incendiul a provocat distrugeri la nivelul anvelopelor și caroseriei vehiculelor. Presupusul autor a fost descoperit după percheziții ieri în Florești, trei la număr. În contextul activităților de investigare, polițiștii l-au identificat pe bănuit, respectiv un bărbat de 48 de ani, cetățean străin, care ar fi utilizat substanțe inflamabile pentru a provoca intenționat incendierea autoturismelor. După finalizarea perchezițiilor, au fost ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie, iar bănuitul a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj pentru audieri și măsuri procedurale. Polițiștii au dispus reținerea preventivă pentru 24 de ore, bărbatul fiind condus și predat unui Centru de Reținere și Arestare Preventivă. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu