Cazul dramatic de pe Someș din Gherla: copilul salvat este internat la spital, verișorul său de 4 ani nu a fost găsit
Actualitate by Actual de Cluj - ian. 24, 2026 0 148
Un băiețel de 5 ani care a căzut vineri în apele înghețate ale Someșului, la Gherla, este în stare stabilă și internat la Spitalul Municipal Gherla. Micuțul a fost salvat de un adolescent din localitate, care a sărit imediat în râu și l-a scos la mal.
Incidentul a avut loc pe strada Pescarilor, în zona digului Someșul Mic, unde cei doi copii, verișori, de 4 și 5 ani, se jucau pe un derdeluș. La un moment dat, un pod de gheață s-a rupt, iar copiii au căzut în apă. Un martor, un băiețel de 9 ani, a fugit să ceară ajutor.
Băiețelul salvat rămâne sub supravegherea medicilor. I s-au făcut analize și tratamentul necesar, fiind internat în secția de Pediatrie pentru monitorizare.
Din păcate, verișorul său (după cum a relatat media centrală despre relația celor doi), de 4 ani, nu a fost găsit. Pompierii și echipajele IPJ Cluj au reluat căutările sâmbătă dimineață, fără rezultate.
Operațiunile au fost oprite seara trecută din cauza pericolului ridicat. Salvatorii continuă căutările și în prezent, în încercarea de a-l găsi pe copilul dispărut.
Autoritățile fac apel la populație să evite zonele periculoase de pe malul râului, mai ales în această perioadă cu gheață subțire.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Mormane de zăpadă lăsate pe Calea Turzii îngreunează traficul
ian. 25, 2026 0
