Închide

VIDEO Au început lucrările pe șantierul Spitalului de Copii de 1 miliard de euro care se construiește de la zero în Cluj/Vicepreședinte CJ: Dacă și acum primim fondurile din PNRR, putem termina spitalul

AdministrațieTop News by Luminiţa Silea - aug. 14, 2025 0 597

santier Bog Art spital monobloc de copii cluj

Șantierul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii în sistem Monobloc a demarat după ce administrația județeană a emis ordinul de începere a lucrărilor.

La o rectificare bugetară din luna iunie, CJ Cluj a alocat pentru lucrările din acest an peste 84 de milioane de  lei, în așa fel încât constructorul cu care instituția a semnat contractul pentru execuția obiectivului, firma Bog’Art să accelereze lucrările.

Vicepeședintele CJ Cluj, Radu Rațiu, a arătat, pentru Actualdecluj.ro, că este inadmisibil ca un obiectiv de importanță regională cum este cel pornit la Cluj nu a primit nicio finanțare în PNRR sau nu este susținut de la nivel național.

„În PNRR, suntem pe lista de rezervă. Am discutat cu constructorul și, dacă am fi finanțați, putem termina spitalul. MAi ales că se discută și de prelungirea PNRR cu un an. Ei își pot mobiliza efectivele pe care le au pe acest șantier”, a spus oficialul.

Deocamdată, potrivit informațiilor transmise de CJ Cluj, odată cu emiterea ordinulu de începere a lucrărilor, antreprenorul Bog’Art realizează decopertarea stratului vegetal, urmând ca în perioada imediat următoare să înceapă execuția săpăturii generale, etapă care cuprinde o serie de operațiuni precum realizarea sistemului de drenaj pentru evacuarea apelor subterane identificate, execuția efectivă a rigolelor și branșarea acestora la rețeaua de canalizare, finalizarea săpăturii generale în zonele dintre tranșee, realizarea platformelor de lucru pentru amplasarea forezelor ce vor realiza cei 8.753 piloți de îndesare proiectați. De asemenea, tot în această fază, a arătat CJ Cluj, se va realiza radierul general și structura aferentă subsolului: stâlpi, grinzi, diafragme, placa de beton armat peste subsol, instalații sanitare și electrice înglobate în infrastructură, etc. Această etapă, corespunzătoare realizării lucrărilor de infrastructură până la cota ±0,00, are o durată de execuție de 14 luni.

Spitalul de Copii este unul de importanță vitală  pentru Cluj și pentru întreaga Transilvanie, un spital care se va construi de la zero, ceea ce nu s-a întâmplat în România în ultimii 30 de ani să se amenajeze o altfel de unitate destinată copiilor. „Este inadmisibil ca un obiectiv de acest fel pe care noi l-am pornit cu fonduri prorii să nu primească finanțare de la Minister și de la bugetul național. Ce poate fi mai important decât sănătatea copiilor noștri? Deocamdată am făcut o alocare suplimentară ca sî se accelereze ritmul lucrărilor și vom vedea ce va fi în 2026. Pot spune acum că suntem pe lista de rezervă în PNRR. Noi am mobilizat resurse în buget pentru ca antreprenorul să aibă siguranța și să poată lucra. Am și discutat cu aceștia. Dacă și acum primim fondurile din PNRR, putem termina spitalul din Cluj cu o mobilizare a tuturor efectivelor pe care le au pe acest șantier. Este imposibil să nu găsești bani și absolut revoltăror să nu vrei să susții o lucrare de o asemenea importanță, la Guvern”, a spus Radu Rațiu, vicepreședintele CJ Cluj.

Consiliul Județean Cluj a transmis că a suplimentat suma din bugetul local pentru construirea spitalului monobloc de copii la  84.200.000 lei, urmând ca diferența de fonduri necesară pentru finalizarea primei etape din proiect să fie alocată odată cu aprobarea bugetului pentru anul 2026.

În bugetul Consiliul Județean pe 2025 Spitalul Pediatric Monobloc avea o alocare de 19 milioane de lei pentru organizare de șantier.  Contractul pentru obiectivul care se va construi pe un teren de 17 hectare din Borhanci a fost semnat la jumătatea lunii martie 2025 cu asocierea Bog’art – CCN Altyapi Yatirimlare Ve Inșaat Anonim Șikreti – Uti Constructopn and Facility Management – Dacorum Grup – DZ Medicale – Terratest Geotehnic la valoarea de 970.011.238,95 lei, fără TVA și un termen de realizare de 4 ani.

Șantieurl a fost deschis oficial la finalul lunii martieri. DETALII – AICI – FOTO Șantierul spitalului monobloc de copii, investiție de 1 miliard de lei, a fost deschis în Cluj-Napoca/Președintele Consiliului Județean caută încă bani pentru finanțarea lucrărilor

CJ Cluj anunțat că estima că 200 milioane de euro voe vwni prin Programul Operațional Sănătate (POS) 2021-2027 dar și că diferența de bani va fi obținută prin împrumuturi de la Banca Europeană de Investiții (BEI) cu dobândă mică, de circa 1-2%.

Vitorul Spital Pediatric Monobloc va avea un regim de înălțime de S+P+5E+Etaj tehnic și va dispune de 506 paturi pentru spitalizare continuă, 51 de paturi pentru spitalizarea de zi și 30 de paturi aferente serviciului ATI. Vor fi 8 săli de operație, 18 secții din care secție îngrijiri cronice și paliative, ATI, compartiment arși etc.

CJ Cluj a transmis și un video de pe șantier. Deocamtată în cadrul proiectului la etapa 1 de excavare și de realziare a subsolului lucrează doar câteva utilaje.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate