Închide

Afacerea eșuată a avocaților din Cluj, închisă după un an

Actualitate by Mihai Prodan - apr. 04, 2026 0 48

Avocații din Cluj și-au făcut librărie specializată, dar după un an de funcționare au decis să-i suspende activitatea, căci a generat pierderi.

Librăria, destinată în special avocaților, e operată de SRL-ul Advo Serv; prin intermediul acesteia s-au comercializat publicaţii juridice. Activitatea acesteia a fost reevaluată la un an de la deschidere iar Consiliul Baroului Cluj a decis în urmă cu câteva luni suspendarea activității, constatându-se că societatea a înregistrat pierderi. In consecință, activitatea societății a fost suspendată pentru o perioadă de trei ani, urmând ca, în măsura în care, în acest interval de timp, va exista un obiect concret de desfăşurare a activității, aceasta să fie reluată, după cum aflăm din raportul Baroului Cluj publicat în urmă cu câteva zile.

În 2024, la data celor mai recente raportări, firma înregistra o pierdere de 5.862 lei la o cifră de afaceri netă de 3.444 lei, cu un angajat. Firma funcționează din 1993, iar din 2024 funcționează la noul sediu al baroului de pe strada Pavel Roșca. Funcționa, mai bine zis, căci i-a fost pus lacătul pe ușă în urmă cu câteva luni. Poate a ajutat și faptul că aici, din anunțul Baroului, aflăm că erau vândute cărțile unei singure edituri, Solomon, plus codurile de legi.

Librăria Baroului Cluj s-a deschis la începutul lunii iunie 2024 la sediul nou al acestuia, din Cluj-Napoca, str. Pavel Roșca, 8. Aici, arăta Baroul la acea vreme, ”colegii avocați pot găsi spre vânzare cărțile de specialitate, publicate de editura Solomon (peste 35 de titluri), precum și codurile esențiale: Codul penal și de procedură penală, Codul civil, Codul de procedură civilă, Codul fiscal și de procedură fiscală”. Orarul – mai puțin prietenos: de luni până vineri între orele 10 și 13.

La acest moment, Baroul Cluj are zece angajați cu contracte de muncă la sediul propriu – şapte funcționari la sediul administrativ, cu jumătate de normă, un funcționar la serviciul de asistență judiciară (SAJ), un administrator şi două femei de serviciu.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism Berlin.