Acțiunea „Renegații”: cum urmărea Securitatea sutele de clujeni fugiți în Ungaria / „Cel care n-a trăit acolo nu știe că există așa ceva într-o țară civilizată la sfârșitul Secolului al XX-lea”
ActualitateIstorieTop News by Mihai Prodan - apr. 04, 2026 0 60
Documente desecretizate din arhivele CNSAS dezvăluie amploarea supravegherii exercitate de Securitate asupra clujenilor care rămăseseră ilegal în Ungaria – atunci Republica Populară Ungară – în anii 1988–1989, era vorba în total de aproape o sută în câteva luni.
Dosarul D 016519, vol. 2, păstrat în Fondul Documentar al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), conține o serie de documente strict secrete care reconstituie, pas cu pas, modul în care aparatul de securitate comunist din România urmărea, cataloga și încerca să neutralizeze un fenomen tot mai îngrijorător pentru regim: exodul masiv al cetățenilor români — în special de etnie maghiară — spre Ungaria vecină.
Județul Cluj, vara 1988
Primul document din dosar este un raport clasificat „Strict Secret”, datat 16 iulie 1988, emis de Inspectoratul Județean Cluj, Securitate — Serviciul I/B, și adresat Direcției I din cadrul Departamentului Securității Statului, București.
Raportul consemnează că în lunile martie, aprilie și mai 1988, 82 de persoane din județul Cluj rămăseseră ilegal în Ungaria — 54 bărbați și 28 femei — aducând totalul cumulat la 227 de persoane la data de 30 iunie 1988. Dintre aceștia, 20 erau soț și soție, marea majoritate având copii și rude rămase în țară.
Profilul demografic era detaliat cu minuțiozitate: 76 de maghiari și 6 români; 6 persoane sub 20 de ani, 39 între 20 și 30, iar 37 peste 30 de ani. Din punct de vedere al pregătirii, 29 aveau școală generală sau profesională, 50 studii liceale și doar 5 studii superioare. Raportat la profesii, 73 erau muncitori, 2 ingineri, 2 economiști, 1 jurist. Majoritari proveneau din mediul urban (70), față de 12 din rural.
Securitatea îi urmărea și pe cei rămași acasă. Documentul nu se limitează la statistici. Ofițerii de securitate raportau că unii dintre cei rămași ilegal în Ungaria îi îndemnau activ pe rudele din România să li se alăture. Unul dintre cazurile citate — cu numele redactat — prezintă un tânăr de 25 de ani, fost muncitor la întreprinderea „Unirea” din Cluj, care și-ar fi convins părinții și socrii să emigreze în RPU, afirmând că ”tot ce se întîmplă în România este absurd şi neomenos, aproape incredibil” și că „cel care n-a trăit acolo nu știe că există așa ceva într-o țară civilizată la sfârșitul Secolului al XX-lea”.
Ca urmare a acestor declarații, mama sa, angajată la aceeași întreprindere, a fost luată în urmărire prin mapă de verificare, urmând să fie „documentată în mod operativ”.
Alte cazuri includ doi frați minori rămași în Ungaria din martie 1988, care ar fi lăudat nivelul de trai de acolo în fața foștilor colegi de școală, o economistă care lucra ca infirmieră la un spital din Budapesta și care și-ar fi îndemnat o fostă colegă să se stabilească și ea în Ungaria, și o femeie de 47 de ani, magazioneră la B.J.A.T.M. Cluj-Napoca, al cărei fiu fusese prins la frontieră în județul Satu-Mare și se afla în detenție. Femeia declarase că va sesiza „toate forurile internaționale, conducătorii S.U.A. și U.R.S.S.” pentru eliberarea fiului și reîntregirea familiei. Securitatea consemna că va fi luată imediat în lucru „în ideea anihilării și contracarării unor acțiuni protestatare din partea acesteia”.
Octombrie 1988: 3.498 de persoane identificate la nivel național
Un al doilea document, datat 28 octombrie 1988 și clasificat tot „Strict Secret”, oferă o imagine de ansamblu la nivel național. Investigațiile desfășurate în toate localitățile urbane și rurale din țară, folosind resursele miliției, pașapoartelor și ale unităților speciale „S” și „T”, stabiliseră că la 21 octombrie 1988 se aflau ilegal în RPU 3.498 de persoane, pentru care fuseseră întocmite, în fiecare caz, fișe personale. Față de cifra raportată anterior — 2.186 la 31 mai — numărul crescuse cu 1.312 persoane (37%) în doar cinci luni.
Structura naționalității era clară: 2.678 de maghiari (77%), 280 de români (8%), 72 de germani (2%) și 468 de țigani (13%). Cei mai mulți proveneau din județele Satu-Mare, Harghita, Bihor, Covasna și Cluj.
Organizația „România Liberă” și măsurile de contracarare
Un ordin emis de Direcția I la 21 noiembrie 1988 avertiza Securitatea Județeană Cluj cu privire la activitatea organizației „România Liberă”, înființată de cetățeni români fugiți în Ungaria. Potrivit documentului, aceasta acționa pentru crearea de filiale în interiorul României, reușind deja să le constituie la Cluj-Napoca, Oradea și Timișoara. Activitățile includeau atragerea de simpatizanți, menținerea legăturilor dintre refugiați și familiile lor și facilitarea scoaterii ilegale din țară a actelor de studii.
Securitatea identifica printre figurile active ale acestei mișcări pe ziariștii și activiștii Bodor Pál și Vari Attila, ultimul originar din Târgu Mureș, acuzați că ar fi promovat „înfrățirea” localităților din Ungaria cu cele din Transilvania — acțiune descrisă în document ca „diversionistă”, menită să permită cunoașterea situației minorității maghiare din România sub pretextul unor schimburi culturale.
Aprilie 1989: bilanț și instrucțiuni finale
Ultimul document major din dosar, un instructaj din 21 aprilie 1989 — cu câteva luni înainte de Revoluție —, constata că în anii 1987–1988 și în primele luni ale lui 1989 fuseseră identificați aproximativ 6.300 de români aflați ilegal în Ungaria, dintre care 80% erau de naționalitate maghiară. Dintre aceștia 46% plecaseră legal cu pașapoarte sau permise de mic trafic dar nu se mai întorseseră, iar 54% – peste jumătate – trecuseră fraudulos frontiera.
Documentul recunoaște, în termeni birocratici, că niciuna dintre securitățile județene din Transilvania nu acționase suficient de eficient: identificarea fugarilor se desfășurase „în salturi, fără angajare”, raportările lunare erau incomplete, iar „baza de lucru specifică” — adică rețeaua de informatori — era insuficientă.
Măsurile propuse pentru „cunoașterea, prevenirea și neutralizarea” fenomenului includeau analiza și consolidarea rețelei informative, selectarea de „surse verificate și loiale” capabile să execute „misiuni importante prin interpunere, infiltrare ori dirijare”, precum și pregătiri contrainformative ale cetățenilor care călătoreau în Ungaria, pentru a le transmite o imagine defavorabilă a condițiilor în care trăiau refugiații.
Epilog
Documentele din dosarul „Renegații” oferă o perspectivă revelatoare asupra modului în care regimul Ceaușescu percepea și gestiona fenomenul refugiaților. Fiecare persoană care alegea să nu se întoarcă era catalogată, profilată și transformată într-un dosar. Rudele rămase acasă erau supravegheate. Declarațiile critice la adresa regimului — chiar și cele rostite în privat — deveneau motive de anchetă.
Ironia istorică este că instructajul din aprilie 1989 a rămas fără obiect: la 22 decembrie 1989, regimul care ordonase aceste măsuri se prăbușea.
