Universitățile din Cluj fac proiect video comun în premieră națională. „Este pentru prima dată când toate universitățile publice ale unui centru universitar din România colaborează pentru ofertă comună”
Educaţie by Actual de Cluj - ian. 18, 2018 0 1414
Proiect video în premieră națională la Cluj, unde toate cele șase universități publice au realizat un produs comun de prezentare a Clujului universitar.
„Proiectul, unic în mediul universitar românesc, a încercat să surprindă şi să redea atât oferta universitară a Clujului, cât şi spiritul oraşului”, explică reprezentanții celei mai mari universități din Cluj, „Babeș-Bolyai”. „Este pentru prima dată când toate universitățile publice ale unui centru universitar din România colaborează pentru realizarea și promovarea unei oferte comune, pentru constituirea unei comunități închegate și coerente, indiferent de concurența din timpul admiterii”, afirmă inițiatorii proiectului, potrivit cărora „caracterul multicultural al învăţământului superior şi oferta educaţională multilingvistică transformă Clujul într-un spaţiu deschis şi foarte primitor pentru studenţii din întreaga țară și din afara graniţelor României, fie că sunt sau nu vorbitori de limba română”.
Videoclipul a fost realizat de cele șase universități publice din Cluj-Napoca – Universitatea „Babeș-Bolyai”, Universitatea Tehnică, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Universitatea de Artă și Design și Academia de Muzică „Gheorghe Dima”.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Profesorul Mircea Miclea, fostul ministru clujean al Educației: Profesorii trebuie să aibă 1.500 – 1.800 euro salariu net / Cu pedagogie de pe vremea lui Ceaușescu profesorii nu fac față generației digitale
mai 04, 2024 0
-
Incendiu într-un apartament din Cluj-Napoca sâmbătă dimineața. Pompierii au intervenit pentru stingerea flăcărilor
mai 04, 2024 0