Gata cu Liga a patra! U Cluj e promovată matematic în al treilea eșalon, lotul va suferi modificări
Sport by Catalin Suciu - iun. 25, 2017 0 461
Universitatea s-a impus cu 14-0 în dubla manșă cu Târgu Lăpuș pentru promovarea în al treilea eșalon.
După 8-0 pe Cluj Arena în urmă cu o săptămână, U Cluj a făcut instrucție și la Târgu Lăpuș, unde a câștigat cu 6-0, după reușitele lui Goga (2), Takacs, Hâmpea, Giurgiu și Budăcan.
Peste 1500 de oameni au asistat la partida din Maramureș, un record pentru echipa din localitate. „U” încheie enfenfare un sezon în care nu s-a pus niciodată problema promovatei. Echipa a intrat în vacanță până la jumătatea lunii iulie, iar în această perioadă Sabău caută să facă o serie de transferuri.
„Suntem în discuții cu 5-6 fotbaliști. Nu s-a pus problema echipei care promovează. Avem o valoare superiară și ligii a III-a, așa că nu văd de ce nu am promova și anul următor. Vom avea o echipă foarte puternică, iar nivelul ligii a treia e foarte slab. Vom face câteva transferuri, s-a discutat cu mai mulți jucători și vom fi foarte puternici”, a spus Sabău.
LĂPUȘUL TÂRGU LĂPUȘ – “U” CLUJ 0-6 (0-1)
Au marcat: Takacs (15), Hîmpea (52), Giurgiu (58, pen.), Goga (63, 88), Budăcan (90+3)
Eliminat: Costenar (35)
Lăpușul Tg. Lăpuș: Lovasz – Cârtiță, Habeu, Ungur, Nyegray – Burzo, Petrehuș, Cociș, Taraczkozi – Costenar, Satmari
“U” Cluj: Man – Budăcan, Abrudan, Ionescu, Manu – Giurgiu, Fodor (60, Fizeșan)– Takacs, Goga, Hîmpea (75, Chiorean) – Lemac
Stadion: Lăpușul
Teren: bun
Spectatori: 1.500
foto: fcuniversitateacluj.ro/Cristian COSMA
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Acuzat că a manageriat prost proiectul centurii, Boc se compară cu Sf. Petru: Nimeni din lume n-ar fi putut face altceva
mai 02, 2024 0
-
Mai mulți rromi de pe rampa de gunoi a Clujului participă la un spectacol pe scena Operei din Cluj. ”Într-o societate nemiloasă și tu, cel care stai la lucru, oricât ești de obedient și îți plătești ratele 40 de ani, poți ajunge ca noi. Poți ajunge la Pata Rât”
mai 02, 2024 0