VIDEO PAS cu pas se face titlu! U BT a învins Steaua în primul meci al FINALEI!
SportTop News by Catalin Suciu - mai 19, 2017 0 562
U BT și-a respectat statutul de favorită și s-a impus în fața Stelei în prima partidă a finalei Ligii Naționale de baschet masculin.
De cinci ori s-au întâlnit cele două formații în acest campionat, toate meciurile fiind adjudecate de Universitatea. Iar în Sala Sporturilor „Horia Demian”, atmosfera e ca-n vremurile bune. Încă zece Polivalente dacă s-ar construi și tot n-ar putea lua locul sălii sporturilor atât de dragă fanilor lui U. E sold out, iar cei care n-au prins un bilet stau în față, la intrare. Se cântă, se scandează, se intonează imnurile „studențești”.
„Nu puteam pierde niciodată acea finală cu un asemenea public”, remerora Dragan Petricevic primul titlu câștigat în carieră în urmă cu 21 de ani în fața bucureștenilor. Iar la Cluj, galeria e din nou la înălțime. Echipa joacă cu suflet, nu face greșeli, iar scorul le este favorabil elevilor lui Silvășan. E 26-21 după primul sfert și 48-39 la pauza mare. „U” n-are cum să piardă azi.
Steliștii forțează revenirea, aleargă după fiecare punct și se apropie. U trăiește periculos, dar se impune cu 87-85. E 1-0, iar duminică „studenții” au șansa unei noi victorii.
Titlul e mai aproape.