Vineri, ziua baschetului clujean. Ambele formații se bat la titlu și așteaptă fanii în Sala Sporturilor Horia Demian
Sport by Catalin Suciu - dec. 08, 2016 0 422
Vineri, 9 decembrie, în Sala Sporturilor ”Horia Demian” va avea loc un cuplaj baschetbalistic cum nu a mai fost de mulți ani. Fanii baschetului din Cluj au ocazia să vadă la lucru în aceași zi două echipe aflate pe podiumul campionatului.
Astfel, de la ora 17.00 se va disputa meciul de baschet masculin dintre U-Banca Transilvania și BC SCM Timișoara. Meciul contează pentru prima etapă a returului Ligii Naționale. Echipa clujeană se află pe locul 1 după prima parte a campionatului.
După acesta, de la ora 19.30 va avea loc partida de baschet feminin dintre Universitatea Cluj și ICIM Arad. Echipa antrenată de Dragan Petricevic se află pe locul 2 în Liga Națională, cu 8 victorii și două înfrângeri, în timp pe echipa arădeană este pe locul 7, cu 3 victorii și 7 înfrângeri.
Biletele pentru ambele partide se pun în vânzare de la aceași oră, 14.00, la Sala Sporturilor ”Horia Demian”.
U-Banca Transilvania – BC SCM Timișoara
(baschet masculin, vineri, 9 decembrie, ora 17.00, Sala Sporturilor Horia Demian)
Program bilete: de la ora 14.00.
Preț bilet: 10 lei. Elevi și studenți: 5 lei (pe baza carnetului de elev sau a cardului Omnipass)
Universitatea Cluj – ICIM Arad
(baschet feminin, vineri, 9 decembrie, ora 19.30, Sala Sporturilor Horia Demian)
Program bilete: de la ora 14.00.
Preț bilet: 10 lei. Elevi, studenți, pensionari: 5 lei
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Șofer de autobuz rămâne fără permis 2 luni după ce depășește coloana pe contrasens, pe linia dublă continuă
mai 20, 2026 1
-
”Hamlet” de Cluj la Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova / Prima dată a fost jucat în Cluj acum 232 ani / Ultima reprezentație din stagiune la Cluj, în această seară
mai 20, 2026 0
