UPDATE Finala Cupei dintre Dinamo și CFR Cluj se amână pentru 17 mai
SportTop News by Catalin Suciu - mai 07, 2016 0 227
UPDATE:
Finala Cupei va avea loc pe data de 17 mai, a anunțat în urmă cu puțin timp FRF.
Comunicatul Federației Române de Fotbal:
ȚÎn conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Statutul Federaţiei Române de Fotbal, Comitetul de urgenţă compus din Răzvan Burleanu, Preşedinte FRF, Gino Iorgulescu, Prim-vicepreşedinte FRF, Octavian Goga, Vicepreşedinte FRF, hotărăște:
– Ca urmare a tragediei din timpul desfășurării jocului Dinamo 1948 SA București – FC Viitorul, în urma căreia fotbalistul Patrick Ekeng s-a stins din viață, toate jocurile din cadrul competițiilor organizate de Federația Română de Fotbal (Liga a 2-a, Liga a 3-a, Liga Elitelor, Campionatele Naționale de Juniori, partide de fotbal în sală și fotbal feminin) în perioada 07 – 09 mai 2016 se amână.
– Din aceleași motive, Finala Cupei României programată inițial pentru data de 10 mai 2016 se amână și urmează a se desfășura la data de 17 mai 2016.
– Cheltuielile de deplasare (transport, cazare, masa) efectuate de echipele ce urmau să dispute în această etapă partide în deplasare vor fi decontate de Federația Română de Fotbal în baza facturilor emise până la data actualei decizii a Comitetului de urgență.
Știre inițială:
Stabilită pentru data de 10 mai, finala Cupei României nu va mai avea loc marți, a anunțat Federația Română de Fotbal, ca urmare a tragediei de vineri, când Patrik Ekeng, mijlocașul lui Dinamo, a murit după ce-a suferit un stop-cardiac chiar pe terenul de joc.
„Federația Română de Fotbal își exprimă condoleanțele față de familia fotbalistului, colegii lui de echipă și toți reprezentanții clubului Dinamo București. Finala Cupei României 2015/2016, programată pe 10 mai 2016, se amână și va fi disputată la o dată ulterioară, ce va fi fixată împreună cu reprezentanții cluburilor finaliste. Toate meciurile din competițiile organizate de Federația Română de Fotbal în acest final de săptămână, din Liga 2, Liga 3, Liga Elitelor, Campionatele Naționale de Juniori, partide de futsal și fotbal feminin, vor fi, de asemenea, amânate. Cheltuielile de deplasare și cazare ale echipelor ce urmau să dispute în această etapă partide în deplasare vor fi achitate de Federația Română de Fotbal”, a fost anuțui FRF postat pe site-ul oficial.