300 de invenții într-un salon la Cluj
Educaţie by Mihai Prodan - mart. 16, 2016 0 284
Sute de invenții la ediția din acest an a salonului internațional Pro Invent, ce are loc săptămâna viitoare la Cluj.
Aceasta e a 14-a ediție a salonului organizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și are loc între 23 și 25 martie. Salonul reunește 60 de participanți – universităţi, institute, centre şi staţiuni de cercetare, firme, asociaţii ale inventatorilor, persoane fizice. În total peste 300 de invenţii au fost înscrise pentru jurizare şi acoperă variate domenii ale ştiinţei şi tehnicii.
„Salonul din acest an vine cu o noutate pentru tinerii participanţi la eveniment: organizarea primei ediţii a Conferinţei Tinerilor Cercetători “Pro Invent”. Conferinţa se adresează grupurilor de tineri cercetători din cele mai diverse domenii de activitate şi îşi propune să se constituie într-un spaţiu al creativităţii şi al dezbaterii libere de idei inovatoare în vederea deschiderii de noi proiecte de cercetare interdisciplinară”, explică organizatorii.