Se poate și cu jazz: sală plină de concert la Cluj pentru Al di Meola
Actualitate by Actual de Cluj - aug. 03, 2015 0 538
Unul dintre cei mai buni chitariști ai lumii revine la Cluj în zece zile: Al Di Meola cântă la Cluj în 14 august, de la ora 20:00, la Opera Națională. Evenimentul face parte din turneul internațional „Elysium & More Unplugged“, cu care Al Di Meola a fost prezent, în ultima lună, în întreaga Europă. Pentru spectacolul de la Cluj s-au vândut deja 80% din biletele disponibile.
„Este un eveniment pe care clujenii l-au așteptat cu nerăbdare, astfel că, în prezent, biletele puse în vânzare sunt pe cale să se epuizeze”, au transmis organizatorii. Mai precis, 80% dintre bilete au fost vândute, în condițiile în care capacitatea sălii este de 930 de locuri.
Celebrul chitarist, care ajuge la Cluj pentru a doua oară în carieră, susține spectacolul alături de Peo Alfonsi, chitarist și compozitor italian, și percuționistul maghiar Peter Kaszas. O companie selectă în care piesele celui mai recent album semnat Al Di Meola vor primi o vibrație specială, în varianta inedită unplugged, mult diferită de cea care poate fi ascultată pe album.
Al Di Meola are în palmares o serie de premi și titluri. Ales de patru ori „cel mai bun chitarist de jazz al tuturor timpurilor“ de către revista Guitar Player Magazine, Al Di Meola a primit, în această vară, și “Miles Davis Award” la Festivalul Internațional de Jazz de la Montreal, unul dintre cele mai mari festivaluri de jazz din lume, un semn al contribuției pe care a avut-o în muzica de-a lungul timpului.
“Elysium” este cel mai recent album al artistului, pe care acesta l-a gândit ca o reîntoarcere la jazz-ul pur, în care chitara are o vibrație specială. În varianta originală, piesele au fost înregistrate atât cu chitară electrică, dar și cu chitară acustică, astfel încât transpunerea lor într-o variantă unplugged a fost un pas venit natural. “Elysium” este “locul fericirii perfecte”, după cum îl descrie Al Di Meola, un amestec de rock și jazz în ritmuri delicate. “Acest album nu seamănă deloc cu niciun alt album al meu, e desăvârșit tocmai prin unicitatea sa, o esența a tot ceea ce am creat în cei 40 de ani de carieră”, afirma Al Di Meola într-un interviu.
„Clujenii și-au confirmat notorietatea de public sofisticat care, deși este expus unui număr foarte de evenimente în această vară, a ales pentru o seară magia jazz-ului de calitate. În prezent, doar o mică parte din locuri mai sunt disponibile, ceea ce demonstrează, încă odată, că marii artiști vor fi întotdeauna apreciați la Cluj pentru rafinamentul lor”.
Spectacolul “Elysium & More Unplugged” este organizat de către Diesel Events.
