Închide

Dosar de infracțiuni silvice la Cluj, după un transport de peste 24 de metri cubi de lemn pe DJ 107P / Instanța respinge toate excepțiile inculpaților, dispune începerea procesului

Actualitate by Actual de Cluj - nov. 09, 2026 0 6

Un dosar penal care vizează un transport de peste 24 de metri cubi de material lemnos, fără documente legale, și introducerea unor date nereale în sistemul informatic SUMAL 2.0 va ajunge în faza de judecată la Cluj.

Aceasta, după ce Judecătoria Huedin a respins toate cererile și excepțiile formulate de cei doi inculpați și de cele două societăți comerciale trimise în judecată, inclusiv solicitările de anulare a unor acte de cercetare penală și de excludere a probelor.

Potrivit rechizitoriului Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, faptele ar fi avut loc în 19 februarie 2021, pe DJ 107P, în zona barajului, unde un șofer care lucra pentru o societate comercială ar fi transportat cu un ansamblu de vehicule Scania și Schwarzmuller o cantitate de 24,183697 metri cubi de lemn, din speciile fag și paltin, fără documentele justificative de transport. În același dosar, un angajat al unei alte societăți este acuzat că ar fi introdus în SUMAL 2.0 date nereale despre materialul lemnos încărcat efectiv în camion. Mai exact, procurorii susțin că diametrele, lungimile și numărul bucăților de arbori înregistrate în sistem nu corespundeau cu materialul lemnos transportat. În urma operațiunii ar fi fost generat un aviz electronic de însoțire a lemnului, cu scopul de a permite transportul și de a evita aplicarea măsurilor legale.

Au fost trimiși în judecată doi angajați și două societăți comerciale, una pentru transportul materialului lemnos fără documentele specifice, iar cealaltă pentru fals informatic. În cazul firmelor, acuzațiile sunt formulate în legătură cu activitatea desfășurată prin intermediul angajaților.

Dosarul a fost trimis în judecată în decembrie 2022, însă inculpații au formulat mai multe cereri și excepții în procedura camerei preliminare. Una dintre principalele apărări a vizat chiar cantitatea de material lemnos. Reprezentanții uneia dintre societăți au susținut că inventarierea inițială ar fi indicat un volum de 40,6 metri cubi, cu 11,29 metri cubi peste cantitatea înscrisă în aviz. Ulterior, o nouă inventariere, realizată împreună cu un expert tehnic, ar fi stabilit un volum total de 36,5 metri cubi. Potrivit calculelor invocate de apărare, diferența față de aviz ar fi fost de numai 7,1414 metri cubi, sub pragul de 10 metri cubi invocat pentru existența infracțiunii.

Judecătorul de cameră preliminară a arătat însă că nu poate tranșa în această etapă disputa privind cantitatea efectiv transportată și nici dacă faptele întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor. Aceste aspecte urmează să fie analizate de instanța care va judeca fondul dosarului, prin administrarea și evaluarea probelor. Inculpații au contestat și legalitatea cercetării la fața locului din 20 februarie 2021, susținând că aceasta ar fi fost realizată înainte de începerea urmăririi penale și de emiterea ordonanței care autoriza efectuarea cercetării. Au reclamat inclusiv lipsa semnăturii specialistului criminalist de pe procesul-verbal inițial și au cerut anularea acestuia, precum și a procesului-verbal de inventariere a lemnului.

Apărarea a susținut că ordonanțele de începere a urmăririi penale și de efectuare a cercetării la fața locului ar fi fost întocmite retroactiv, pentru a integra în cadrul procesual penal activitățile deja efectuate. Instanța a respins și aceste argumente. Din declarațiile martorilor audiați a rezultat că specialistul criminalist participase la cercetarea de la fața locului, dar semnase procesul-verbal ulterior. Judecătorul a reținut că această împrejurare nu atrage nulitatea actului, în condițiile în care participarea specialistului a fost confirmată. În privința inventarierii, instanța a reținut că aceasta fusese realizată inițial de specialiștii silvici, în cadrul unei activități de control. Abia după constatarea depășirii pragului de 10 metri cubi ar fi fost întocmite actele de sesizare din oficiu și solicitat specialistul criminalist. Prin urmare, activitatea de inventariere nu era condiționată de începerea urmăririi penale.

Judecătorul a mai subliniat că volumul de 24,183697 metri cubi reținut în rechizitoriu provine dintr-o expertiză tehnică judiciară dispusă la cererea uneia dintre societăți și a unuia dintre inculpați, nu din procesele-verbale contestate.

Instanța a respins și acuzațiile privind încălcarea dreptului la apărare

Cele două societăți au susținut că anchetatorii au întârziat nejustificat momentul în care le-au atribuit calitatea de suspect, deși existau deja indicii privind implicarea lor. În această perioadă, procurorii ar fi solicitat documente și informații, iar martori ar fi fost audiați fără ca firmele să poată participa prin intermediul avocaților. A fost contestată inclusiv expertiza tehnică, pe motiv că societățile nu ar fi fost informate la momentul potrivit despre dreptul de a desemna un expert care să participe la efectuarea acesteia.

Judecătoria Huedin a apreciat că nu a fost demonstrată existența unei vătămări procesuale care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actelor. A reținut că societățile au dobândit calitatea de suspect în iunie 2021, au fost informate despre aceasta în 15 iulie 2021 și au avut ulterior posibilitatea să solicite probe suplimentare sau readministrarea celor deja existente. De asemenea, judecătorul a respins solicitările de excludere a înscrisurilor și a datelor informatice obținute de anchetatori de la autorități și de la societățile implicate.

Într-o primă etapă, Judecătoria Huedin dispusese începerea judecății în iulie 2025. Tribunalul a desființat însă acea încheiere în februarie 2026 și a trimis cauza spre rejudecare, deoarece judecătorul nu se pronunțase asupra tuturor cererilor formulate de inculpați. Prin noua încheiere, pronunțată în 20 octombrie 2026, Judecătoria Huedin a respins integral cererile și excepțiile celor patru inculpați, a constatat legalitatea rechizitoriului și a administrării probelor și a dispus din nou începerea judecății.

Soluția poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.

Fotografie cu caracter ilustrativ

Nici un comentariu

Scrie un comentariu