O femeie din Dej a dispărut în urmă cu șase săptămâni. Poliția Cluj o caută și cere ajutorul populației
Actualitate by Actual de Cluj - nov. 04, 2026 0 10
O femeie e căutată de Poliția din Cluj de două săptămâni fără rezultat după ce a dispărut de acasă de o lună și jumătate, acum e dată în urmărire generală, se cere ajutorul populației.
În 12 octombrie Poliția din Dej a fost sesizată despre faptul că la data de 21 septembrie o femeie pe nume Mariana Mărcuța Buiga, în vârstă de 43 de ani, a plecat voluntar de la domiciliu, iar până în prezent nu s-a mai întors. Azi Inspectoratul Județean de Poliție Cluj cere ajutorul populației ca să o găsească.
Femeia are înălțimea de aproximativ 1,6 metri, aproximativ 80 kilograme, păr șaten și ochi căprui. La momentul plecării aceasta purta pantaloni bej și bluză cu mânecă scurtă roșie și pantofi sport de culoare albă. Persoanele care pot furniza orice informaţii despre aceasta sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112.
