De unde vine Luminația și de ce sunt pomeniți morții la 1 noiembrie / Ce spun etnologii despre obiceiul adoptat în Transilvania
Actualitate by Actual de Cluj - nov. 02, 2026 0 20
Pomenirea morților de 1 noiembrie, cunoscută în Transilvania drept Luminația, nu este un obicei tradițional românesc străvechi, ci o practică preluată din spațiul occidental și adaptată în timp de comunitățile locale. Etnologii explică faptul că tradiția are legături cu vechile credințe europene despre ciclurile naturii și relația dintre lumea celor vii și cea a morților, dar și cu istoria religioasă a Transilvaniei, aflată timp de secole sub influența Occidentului.
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj a publicat azi o explicație documentată a obiceiului, bazată pe cercetările etnologului Maria Bocșe și pe volumul „Obiceiuri tradiționale românești din Transilvania – Sărbători, credințe, rituri, mituri”. Potrivit Mariei Bocșe, celebrarea morților la începutul lunii noiembrie are rădăcini în vechi practici europene. În spațiul celtic, această perioadă marca începutul unui nou ciclu calendaristic și agrar, iar strămoșii erau considerați participanți simbolici la fertilitatea pământului și la reînnoirea vieții. „Din acele vremuri”, spune Maria Bocșe, ”în Apusul și Sudul Europei s-a îndătinat celebrarea morților în această zi”, arată Centrul Tradiții Clujene.
În ținuturile carpatice, obiceiul s-a răspândit ulterior, pe fondul legăturilor culturale și religioase cu Occidentul și al apartenenței Transilvaniei la Imperiul Austro-Ungar. Practica a fost preluată treptat și de comunitățile românești, depășind granițele confesionale.
O cercetare publicată de Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău confirmă răspândirea obiceiului în Transilvania în perioada administrației austro-ungare. Inițial asociată calendarului romano-catolic, sărbătoarea a fost adoptată, cu particularități locale, și de ortodocși, greco-catolici, luterani, calvini și unitarieni.
În tradiția satului românesc, pomenirea celor trecuți în neființă nu era rezervată unei singure zile din an. Exista o întreagă succesiune de momente calendaristice în care erau pomeniți strămoșii: la Mucenici, în apropierea echinocțiului de primăvară, la Lăsatul Secului, în Joia Mare, în Sâmbăta Paștilor, la Ispas, la Rusalii, de Sâmedru sau în ajunul Crăciunului. De fapt, potrivit cercetărilor etnologice, fiecare sâmbătă din an era considerată un prilej de pomenire a morților.
Ofrandele erau oferite nu doar pentru rudele decedate, ci și pentru cei „al căror neam s-a șters și nu-i mai pomenește nimeni”, explică reprezentanții Centrului Tradiții Cluj, citând volumul Mariei Bocșe.
De altfel, legătura directă dintre sărbătoarea celtică Samhain și actuala celebrare creștină trebuie privită cu precauție. Istoricul britanic Ronald Hutton, într-un studiu publicat în 2024 în revista academică Folklore, arată că teoria potrivit căreia celții sărbătoreau la această dată Anul Nou și o mare comemorare a morților a fost preluată și perpetuată în literatura de specialitate, dar dovezile istorice pentru această interpretare sunt discutabile.
În imagine o fotografie din 2019, realizată în cimitirul satului Strâmbu, județul Cluj, de Luminație. Imaginea provine din volumul „Cultura tradițională din județul Cluj – Valea Someșului Mic”, publicat de editura Tradiții Cluj în 2020.
