Au intrat într-o clădire a Bibliotecii Județene crezând că e abandonată și au plecat cu două statui, voiau să le ducă acasă, au dosar penal
Actualitate by Dan Andrei - oct. 22, 2026 0 23
Un jandarm care păzea un obiectiv din Cluj-Napoca, a observat doi bărbați care ieșeau dintr-o clădire aparținând Bibliotecii Județene „Octavian Goga”, având asupra lor câte o statuie.
S-a întâmplat în urmă cu două nopți, iar jandarmul i-a interceptat și legitimat. Cei doi au declarat că au pătruns în imobil considerându-l abandonat și că intenționau să transporte bunurile acasă. La fața locului au fost chemate un echipaj de jandarmi și echipaje de poliție. Bunurile au fost recuperate, valoarea acestora urmând să fie stabilită ulterior, în cadrul cercetărilor deschise.
Cele două persoane au fost conduse la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Am cerut informații suplimentare de la Poliție și revenim.

UPDATE
Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că două persoane ar fi sustras două statui dintr-un imobil aflat în renovare, situat pe strada Mihail Kogălniceanu. ”Din primele verificări a reieșit că, în jurul orei 23.40, un jandarm aflat în timpul serviciului, care asigura paza unui obiectiv din apropiere, ar fi auzit zgomote provenind de la clădirea respectivă, aflată în administrarea Bibliotecii Județene. Ulterior, acesta ar fi observat doi tineri, în vârstă de 19 ani, care ar fi avut asupra lor cele două statui. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Cercetările sunt continuate sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta și a dispunerii măsurilor legale”, a arătat Poliția la solicitarea actualdecluj.ro.
