Probleme cu sistemul nou de plată a rovinietei, TollRo. CNAIR anunță disfuncționalități și suspendă sancțiunile pentru șoferii care nu pot plăti taxa
ActualitateAdministrație by Simona Mureșean - oct. 09, 2026 0 6
Platforma TollRo, sistemul electronic prin care se va calcula și încasa taxa de utilizare a infrastructurii rutiere în funcție de distanța parcursă, se confruntă cu disfuncționalități temporare, a anunțat vineri, 9 octombrie, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
TollRo este sistemul de taxare destinat transportului rutier de marfă, conceput pentru a înlocui actualul mecanism de plată a rovinietei pentru vehiculele de transport marfă vizate de noile reguli. Spre deosebire de rovinieta tradițională, achitată pentru o anumită perioadă, noul sistem urmărește taxarea în funcție de distanța parcursă pe rețeaua de drumuri taxabile.
Potrivit CNAIR, echipele tehnice lucrează pentru remedierea problemelor, iar șoferii care nu au putut achiziționa taxa din cauza defecțiunilor nu vor fi sancționați pentru intervalul în care sistemul nu a funcționat corespunzător.
Conform prevederilor legale, în cazul unei defecțiuni a sistemului de tarifare rutieră sau a celui de control automat, vehiculele care au un echipament de bord funcțional, o sesiune activă de taxare prin aplicația mobilă sau un tichet de rută valabil nu vor fi înregistrate ca neplătitoare pentru perioada afectată. Taxa va putea fi stabilită ulterior pe baza datelor disponibile, fără costuri suplimentare pentru utilizatori.
CNAIR urmează să publice informații despre defecțiune și intervalul în care aceasta s-a manifestat.
Între timp, Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) și Confederația Patronală Concordia solicită Parlamentului să adopte de urgență un proiect de lege care să suspende amenzile asociate sistemului TollRo până la 1 aprilie 2027 sau până când acesta va deveni pe deplin funcțional.
