Povestea combinatului de utilaj greu care trebuia să facă din Cluj o ”cetate industrială”: cartiere întregi au fost ridicate ca să-l deservească, linia de tramvai aducea muncitorii din Mănăștur / Cum a dispărut gigantul industrial care a modelat Clujul de azi
ActualitateIstorie by Actual de Cluj - oct. 17, 2026 0 33
Clujul de azi este, în bună parte, orașul construit în jurul industriei comuniste. Mănăștur, Mărăști, Gheorgheni, Grigorescu, Zorilor, platformele industriale din nord și est, drumurile care leagă cartierele de fostele fabrici și, mai târziu, chiar linia de tramvai până la Bulevardul Muncii sunt rezultatul unei creșteri urbane uriașe, produsă în doar câteva decenii. Unul dintre motoarele acestei transformări a fost Combinatul de Utilaj Greu, CUG. Acum dispărut, a fost una dintre piesele în jurul căreia s-a construit o parte importantă din Clujul modern.
Cifrele arată cât de repede a crescut orașul în acei ani. În 1966, Clujul avea 185.663 de locuitori. La recensământul din 1977 ajunsese la 262.858, iar în 1992 la 328.602. Doar între 1977 și 1992, populația a crescut cu aproape 66.000 de oameni, iar în aceeași perioadă au fost ridicate aproape 42.000 de locuințe. Documentele Primăriei leagă direct acest boom imobiliar de dezvoltarea industriei orașului și de muncitorii atrași aici de fabrici.
Una dintre marile destinații pentru această forță de muncă a fost platforma industrială Someș-Nord. Povestea CUG începe în 1970, când s-au pus bazele unei unități de producție pentru echipamente energetice — cazane cu abur și apă caldă, arzătoare, echipamente pentru centrale termice. Primele instalații au intrat în funcțiune la începutul deceniului, iar în 1976 proiectul a fost extins masiv, cu capacități pentru utilaj metalurgic, turnătorii și alte secții necesare unei mari uzine.
La 18 iunie 1976, Nicolae Ceaușescu a venit la Cluj și a deschis oficial una dintre cele mai mari investiții industriale ale orașului. Primul obiectiv al vizitei a fost chiar platforma Someș-Nord, unde a discutat cu proiectanții și constructorii amplasarea noii unități și organizarea platformei, apoi a turnat simbolic prima cupă de beton la fundația viitorului combinat. Nu era o fabrică gândită izolat. În 1980, revista Flacăra descria Someș-Nord ca pe una dintre marile transformări industriale ale Clujului: actuala arteră a Bulevardului Muncii, pe atunci strada Podgoriei, devenise magistrala platformei, cu vechea fabrică de cărămidă la un capăt și CUG la celălalt, iar între ele o serie întreagă de întreprinderi noi.
Cum arăta șantierul în 1980:
Un material din presa de partid, publicat în 1983, vorbea despre o platformă întinsă pe circa 100 de hectare, cu hale mari și mai multe fabrici reunite în același areal — CUG fiind piesa principală a ansamblului.
Ceaușescu nu voia doar o fabrică pe acel loc, ci o industrie legată direct de universitate. La o vizită anterioară, din 1972, criticase amplasarea proiectată a Institutului Politehnic pe Dealul Feleacului și ceruse ca facultățile tehnice să fie apropiate de întreprinderi, pentru ca studenții să lucreze direct cu industria. În anii următori, Facultatea de Mecanică s-a mutat în zona Someș-Nord, iar din 1978 presa consemna deja colaborarea dintre facultate și CUG, prin practică și cercetare aplicată. Practic, se contura un model urban complet: fabrică, facultate, institute de cercetare, muncitori și cartiere de blocuri, toate legate între ele.
CUG a crescut rapid. Spre 1980 au intrat în funcțiune secții de utilaj tehnologic complex, forjă grea și ușoară, oțelărie electrică, turnătorie de oțel și un laborator central de analize. Combinatul producea utilaje pentru industria metalurgică și energetică, echipamente pentru manipularea oțelului cald, cilindri și caje de laminare, instalații pentru linii de turnare continuă, prese mecanice și hidraulice și ciocane de matrițare între 250 și 2.500 de tone-forță. În 1982 a fost elaborată prima șarjă de oțel a noii oțelării electrice, cu o capacitate de 30.000 de tone de oțel lichid pe an.
Trei ani mai târziu, în 1985, combinatul depășise 8.000 de angajați, cu o parte importantă din producție destinată exportului; într-o relatare din 1986 se vorbea deja de aproape 9.000 de oameni la muncă acolo.
Un asemenea număr de angajați însemna, în primul rând, o problemă logistică: mii de oameni trebuiau să ajungă la muncă în fiecare dimineață. Așa apare, în poveste, tramvaiul clujean. Introducerea sa a fost aprobată prin Decretul Prezidențial nr. 336 din 4 noiembrie 1985, iar lucrările au început în ianuarie 1986, cu 26,2 kilometri de cale simplă pe ruta Mănăștur – Centru – Piața Gării – platforma Someș-Nord, menită să lege marile cartiere de zona unde se aflau CUG, Terapia, Unirea II, Sinterom, IMAIA și Facultatea de Mecanică. Prima linie a fost inaugurată în 1987: în dimineața zilei de 10 noiembrie, primele tramvaie au pornit din Clăbucet, în Mănăștur, spre platforma industrială, pe o rută de aproape 15 kilometri, prezentată atunci ca soluție pentru o problemă vitală de transport a orașului.
Amploarea fenomenului reiese și din alte cifre ale epocii. În august 1980, Flacăra făcea bilanțul transformării economice a județului și enumera, printre rezultatele cincinalului, 30.000 de apartamente și 37 de cămine muncitorești cu 7.500 de locuri, notând că între timp la Cluj-Napoca „au răsărit” platformele industriale Someș-Nord și Zorilor. Practic, nu s-au construit doar fabrici, ci un oraș întreg în jurul lor, iar CUG era una dintre marile sale uzine. În 1983, la combinat a fost pusă în funcțiune o presă de 6.000 de tone-forță, iar presa oficială continua să îl prezinte drept una dintre cele mai importante întreprinderi industriale ale județului. În 1987, într-o nouă vizită la Cluj, Ceaușescu era informat despre producția combinatului și despre rezultatele cercetării legate de industrie.
Apoi a venit Revoluția din 1989, iar CUG s-a prăbușit – dar nu dintr-o dată. A fost mai întâi spart. În 1991, combinatul a fost împărțit în opt societăți comerciale: Fortpres, Termorom, UNIMET, TCM, PSA, Tehnomag, ERS și Fortur. Un complex proiectat să funcționeze ca un întreg era acum tăiat în firme separate. În 1999, Fortur, ERS și PSA au fuzionat într-o nouă societate, care a preluat din nou numele CUG, dar combinatul nu a mai revenit niciodată la dimensiunea din perioada comunistă. În 2002 mai avea doar 617 angajați, iar la 1 aprilie 2003 au fost închise oțelăria electrică, forja grea și turnătoria de oțel – exact secțiile care dădeau fabricii statutul de combinat de utilaj greu. Curând după aceea, societatea a intrat în lichidare.
A urmat un declin de imaginat cu trei decenii mai devreme. În 2014, o parte din fostele hale ajunseseră fără pază efectivă, iar presa relata despre furturi de fier vechi și oameni care intrau nestingheriți în incintă. Locul în care lucraseră mii de muncitori devenise o platformă degradată, cu hale abandonate și firme improvizate în spațiile rămase din vechiul combinat. O parte din activitate a continuat sub alte forme – fosta Fortpres a încercat să mențină o producție de utilaj greu, în timp ce alte hale au fost preluate de depozite sau de firme cu activități complet diferite de cele pentru care fusese gândită platforma, iar unele construcții au fost demolate sau transformate.
Cu timpul, miza a ceea ce fusese una dintre marile concentrări industriale ale României a devenit, în primul rând, terenul. Un exemplu este preluarea, de către producătorul de abrazive Carbochim, a unei părți din fosta platformă, cu 2,4 milioane de euro, pentru a-și muta acolo activitatea, după ce activele sale anterioare din oraș fuseseră cumpărate de grupul Iulius. Iar în 2025, grupul clujean Hexagon a cumpărat restul fostei platforme CUG, deținut anterior de un vehicul de investiții al omului de afaceri german Max Aicher, într-o tranzacție de peste 20 de milioane de euro, pentru o suprafață de aproximativ 32 de hectare. Pentru acest teren a fost anunțat un proiect urban de mari dimensiuni, cu peste 5.000 de apartamente, spații comerciale și birouri, la o investiție estimată la un miliard de euro.
În 2026, terenul de pe Bulevardul Muncii nr. 18 apare încă, în evidențele municipalității, drept teren și construcții industriale. În paralel, Primăria a emis documentații pentru dezvoltări mixte și pentru infrastructura din zonă, pe baza unor planuri urbanistice aprobate în 2025. Cu alte cuvinte, schimbarea de destinație se pregătește deja pe hârtie, dar vechiul CUG nu s-a transformat încă, efectiv, în noul cartier anunțat.
Aici se oprește, deocamdată, povestea combinatului. În 1976, Ceaușescu turna prima cupă de beton acolo unde trebuia să apară o adevărată cetate industrială a Clujului. În anii ’80, aproape 9.000 de oameni treceau zilnic porțile CUG, iar în jurul lor se ridicau cartiere, școli, cămine, drumuri și, în cele din urmă, o linie de tramvai de 15 kilometri care lega Mănășturul de platforma Someș-Nord. Acel oraș există și astăzi. CUG-ul – nu. Clujul și-a păstrat cartierele construite pentru muncitorii platformelor industriale, bulevardele gândite pentru naveta spre fabrici și chiar tramvaiul construit ca să ducă oamenii la muncă.
