Închide

Încep lucrările de 80,5 milioane de lei la Muzeul Octavian Goga din Ciucea. Președintele CJ Cluj, Alin Tișe: „Există și un proces pentru schimbarea numelui muzeului dar noi rămânem fermi cu denumirea”

AdministrațieCultură by Simona Mureșean - sept. 08, 2026 0 39

muzeu goga ciucea

Lucrările de reabilitare și restaurare a Ansamblului muzeal „Octavian Goga” din Ciucea au început, Consiliul Județean Cluj anunțând două investiții finanțate din fonduri europene, cu o valoare cumulată de aproximativ 80,5 milioane de lei.

Intervențiile vizează atât clădirile istorice care fac parte din ansamblul muzeal, cât și parcul și împrejmuirea acestuia, de la clădirea Castel și Mausoleu, până la Casa Andy Endre plus întreaga zonă exterioară. Primele lucrări pregătitoare au început deja, iar constructorul organizează șantierul și pregătește spații în care vor fi mutate, pe durata lucrărilor, bunurile istorice aflate în clădirile ce urmează să fie restaurate.

Primul proiect are o valoare de 42,38 milioane de lei și vizează reabilitarea, restaurarea și punerea în valoare a clădirii Castel, reabilitarea Mausoleului „Octavian Goga”, a Casei Ady Endre și a anexelor acesteia, a Casei Albe și a Casei de pe stâncă. În cadrul aceleiași investiții urmează să fie reabilitat și refuncționalizat Teatrul de vară, care va fi transformat într-un pavilion de primire, precum și Cabina poartă de lemn și mausoleul temporar.

Al doilea proiect, în valoare de 37,03 milioane de lei, finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, vizează parcul ansamblului muzeal și împrejmuirea acestuia. Sunt prevăzute lucrări de reabilitare, restaurare, consolidare și conservare a zonei exterioare.

Cele două contracte sunt executate de asocierea EURAS SRL – ADDCONCEPT SRL – AQUA SERV SRL, desemnată câștigătoare a procedurii de achiziție.

Potrivit calendarului prezentat de Consiliul Județean Cluj, proiectul de restaurare a clădirilor trebuie finalizat în 42 de luni, în timp ce lucrările pentru zona exterioară au un termen de 24 de luni.

Muzeul nu va putea fi vizitat pe perioada lucrărilor, iar activitatea instituției va fi reorganizată, inclusiv în ceea ce privește personalul, astfel încât aceasta să poată continua în condițiile impuse de șantier.

Președintele Alin Tișe a spus în cadrul unei conferințe de presă din 8 septembrie că există o solicitare pentru schimbarea denumirii Muzeului „Octavian Goga”, pe motiv că poetul ar fi avut o atitudine antisemită, și că în acest context există inclusiv un proces. Președintele CJ Cluj susține însă că instituția are un punct de vedere transmis de Academia Română, care oferă o argumentație în favoarea păstrării numelui actual al muzeului.

„Există o solicitare de schimbare a numelui muzeului, pe motiv că Octavian Goga ar fi antisemit. Există și un proces. Noi avem însă un punct de vedere al Academiei Române care explică foarte clar de ce numele muzeului trebuie păstrat”, a spus Tișe.

În paralel cu restaurarea ansamblului de la Ciucea, conducerea Consiliului Județean Cluj anunță intenția de a începe un program multianual pentru reabilitarea castelelor din județ, inclusiv a celor aflate în proprietatea administrațiilor locale care nu dispun de resurse suficiente pentru asemenea investiții.

„Restaurarea Castelului Banffy de la Răscuci a fost un succes total. Anul trecut am avut peste 10.000 de vizitatori și s-au primit și premii. Vrem să inițiem un proiect multianual prin care să susținem, etapizat, reabilitarea castelelor din județ, inclusiv a celor deținute de primăriile de comune, lipsite de resursele financiare necesare. Scopul nostru este de a crea un circuit turistic al acestor castele, având în vedere și succesul pe care l-am obținut cu acest castel de la Răscruci”, a declarat Tișe.

cum va arata muzuel goga din cluj simulare proiect
foto: captură video

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Simona Mureșean

Scrie despre comunitate, administrație publică locală, educație și problemele care îi privesc direct pe clujeni. Urmărește proiectele publice, investițiile și deciziile autorităților care au impact major în comunitate. Este mereu la curent cu programul și acțiunile organizațiilor civice, urmărind dezbaterile și soluțiile propuse pe diferite teme comunitare.