Închide

Curtea de Apel Cluj menține condamnarea unui bărbat care s-a dat drept ofițer DIICOT pentru a înșela o femeie din Baia Mare

Actualitate by Dan Andrei - aug. 31, 2026 0 3

curtea de apel cluj

Curtea de Apel Cluj a respins azi, ca nefondat, apelul unui bărbat condamnat pentru înșelăciune, decizia fiind definitivă. Instanța a pronunțat soluția pe data de 31 august 2026, prin punerea deciziei la dispoziția părților prin intermediul grefei.

Potrivit actului de sesizare, în data de 21 iulie 2023, în jurul orei 13, pe raza municipiului Baia Mare, inculpatul s-a prezentat unei femei drept lucrător sub acoperire al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Pentru a-și susține afirmația, i-a arătat victimei un tricou alb, tip polo, purtat sub geacă, pe care avea inscripționat pe piept un cuvânt asociat instituției pe care pretindea că o reprezintă.

Bărbatul i-a cerut femeii o sumă de bani, minimum 7.000 de euro, pentru ”realizarea unui flagrant”. Convinsă de scenariul prezentat, victima i-a înmânat, la adresa sa de domiciliu din Baia Mare, suma de 2.000 de euro și 1.000 de lei.

Prin sentința penală pronunțată de Judecătoria Baia Mare la data de 30 aprilie 2026, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune. Cauza a fost judecată în procedura simplificată, întrucât inculpatul a recunoscut fapta și nu a contestat probele administrate.

Instanța de fond a constatat că fapta este concurentă cu alte infracțiuni de înșelăciune pentru care bărbatul mai fusese condamnat printr-o sentință anterioară, definitivă în luna octombrie 2024, la o pedeapsă dedoi ani și șase luni închisoare. În urma contopirii pedepselor, potrivit regulilor privind concursul de infracțiuni, Judecătoria Baia Mare a stabilit o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenție.

Pe latura civilă, instanța l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 6.950 de lei către partea civilă, cu titlu de daune materiale, sumă care reprezintă contravaloarea prejudiciului cauzat prin infracțiune, redusă pe parcursul judecății după ce inculpatul a acoperit o parte din pagubă.

Inculpatul a atacat sentința cu apel, fără a depune motive scrise. La termenul din 9 iunie 2026, prezent prin videoconferință și asistat de un avocat din oficiu, acesta a cerut reducerea pedepsei spre minimul special prevăzut de lege. Apărarea a solicitat și reținerea circumstanței atenuante judiciare prevăzute de articolul 75 alineatul (2) litera a) din Codul penal, motivată de eforturile depuse pentru diminuarea prejudiciului.

Curtea a arătat că pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare a fost deja stabilită la minimul special, ținând cont de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă aplicabilă în procedura simplificată. Potrivit instanței, minimul special al pedepsei pentru fapta comisă este de 8 luni închisoare, iar maximul de 3 ani și 4 luni închisoare.

În privința circumstanței atenuante cerute de apărare, Curtea a reținut că acoperirea parțială a prejudiciului fusese deja luată în calcul la individualizarea pedepsei și că demersurile inculpatului au fost limitate. Instanța a mai precizat că lipsa antecedentelor penale și integrarea în societate nu reprezintă, prin ele însele, motive suplimentare de reducere a pedepsei, ci o stare de normalitate.

Curtea a menținut și modalitatea de executare a pedepsei rezultante, argumentând că aceasta este singura variantă posibilă în condițiile în care inculpatul a fost anterior condamnat, pentru fapte concurente, la o pedeapsă cu executare efectivă.

Referitor la latura civilă, apelul nu a conținut critici concrete, astfel că instanța a menținut soluția pronunțată de Judecătoria Baia Mare privind despăgubirile.

Curtea de Apel Cluj a respins azi apelul ca nefondat și a menținut în întregime sentința Judecătoriei Baia Mare. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, către stat. Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 1.138 de lei, urmează să fie achitat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de avocați Cluj. Decizia este definitivă.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Dan Andrei

Scrie pe domeniul justiție, urmărind anchete ale poliției și dosarele penale instrumentate de procurori. Acordă atenție subiectelor care privesc educația și serviciile sociale. Este preocupat, de asemenea, de istoria orașului și de poveștile oamenilor care s-au remarcat în comunitate