Închide

Restricții pe DN 1F, între Mihăiești și Topa Mică. Circulația se va face alternativ, marți, 1 septembrie, dimineață

ActualitateAdministrațieTop News by Simona Mureșean - aug. 31, 2026 0 55

Vezi aduct topa mica a3

Șoferii care circulă marți dimineață pe DN 1F, între Mihăiești și Topa Mică, trebuie să se pregătească pentru restricții de circulație. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj anunță că traficul va fi dirijat alternativ, pe câte un sens, în zona unui viaduct.

Restricțiile vor fi instituite marți, 1 septembrie 2026, între orele 5.00 și 7.00, pe sectorul cuprins între kilometrii 30+065 și 30+180.

În acest interval se va lucra la turnarea plăcii de suprabetonare. Circulația va fi dirijată prin semafoare și de piloți de trafic, iar timpul maxim de așteptare la semafor va fi de 180 de secunde.

Lucrările fac parte din proiectul de deviere a traseului unor sectoare de drum aferente Autostrăzii Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, Subsecțiunea 3A2 Nădășelu – Mihăiești, cuprinsă între km 8+700 și km 25+500.

Lucrările sunt executate de asocierea ÖZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S., în calitate de lider, ILGAZ INSAAT TICARET A.S. și VISIO CONSTRUCTION WORKS S.R.L.

DRDP Cluj le recomandă șoferilor să respecte semnalizarea rutieră temporară și indicațiile celor care dirijează traficul.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Simona Mureșean

Scrie despre comunitate, administrație publică locală, educație și problemele care îi privesc direct pe clujeni. Urmărește proiectele publice, investițiile și deciziile autorităților care au impact major în comunitate. Este mereu la curent cu programul și acțiunile organizațiilor civice, urmărind dezbaterile și soluțiile propuse pe diferite teme comunitare.