Închide

Șef de secție la o companie aviatică, condamnat după ce a condus beat pe DN1E60, cel mai periculos drum din Cluj, avea alcoolemie de 5 ori peste limita legală, nu mai are voie să conducă 5 ani

Actualitate by Dan Andrei - aug. 31, 2026 0 22

Judecătoria Cluj-Napoca a pronunțat săptămâna trecută sentința într-un dosar de conducere sub influența alcoolului, având ca inculpat un bărbat de 35 de ani care a provocat un accident rutier pe DN1-E60, în zona comunei Florești, unul dintre tronoanele cu cel mai intens trafic și cu cea mai ridicată frecvență a accidentelor din țară.

Potrivit stării de fapt reținute de instanță, în noaptea de 6 spre 7 februarie, inculpatul a consumat băuturi alcoolice – bere și băuturi spirtoase – la domiciliul său din Florești, după care a decis să conducă spre Cluj-Napoca pentru a-și cumpăra țigări. În jurul orei 2:35, în timp ce se deplasa pe DN1-E60, la kilometrul 482+590, în zona unui magazin cunoscut, inculpatul „a pierdut controlul direcției autoturismului condus”, acroșând un panou publicitar aparținând unei societăți comerciale. Evenimentul s-a soldat cu avarierea autoturismului și deteriorarea panoului, inculpatul fiind transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

Testarea cu aparatul Drager a indicat inițial o alcoolemie de 1,81 mg/l alcool în aerul expirat, iar analizele toxicologice ulterioare au confirmat o concentrație de 4,17 g‰ alcool pur în sânge la prima probă și 3,90 g‰ la a doua. Instanța a subliniat că această valoare „depășește cvintuplul limitei” prevăzute de lege pentru infracțiunea de conducere sub influența alcoolului, iar examinarea medicală de la momentul recoltării probelor a evidențiat „tulburări de echilibru static și dinamic, precum și imprecizie în mișcări”.

În motivarea sentinței, instanța a reținut că, deși traficul nu era intens la ora respectivă, gradul de pericol social al faptei rămâne unul semnificativ tocmai din cauza nivelului alcoolemiei și a faptului că inculpatul „a pierdut controlul direcției autovehiculului” pe un drum național cu trafic constant de tranzit, cauzând un accident cu pagube materiale și propria vătămare.

La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului, notând că acesta are studii superioare, este angajat ca șef de secție adjunct al sectorului Transporturi în cadrul unei companii de handling aeroportuar, nu are antecedente penale și a manifestat o conduită procesuală sinceră, recunoscând fapta și optând pentru procedura simplificată.

Instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe un termen de 3 ani. Pe durata acestuia, bărbatul trebuie să respecte măsuri de supraveghere din partea Serviciului de Probațiune și să presteze 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității. Instanța a respins solicitarea apărării de reducere a duratei pedepsei complementare, aplicând interdicția dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de cinci ani, motivat de „alcoolemia ridicată a inculpatului și urmările conduitei antisociale adoptate”.

Din pedeapsă a fost dedusă perioada în care inculpatul s-a aflat sub măsuri preventive, respectiv reținerea și arestul la domiciliu, iar instanța a dispus menținerea măsurii controlului judiciar și comunicarea hotărârii către Serviciul Poliției Rutiere, în vederea anulării permisului de conducere.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 560 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Hotărârea Judecătoriei Cluj-Napoca poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel, în termen de zece zile de la comunicare.

”La o alcoolemie de 1,81 mg/l alcool pur în aerul expirat cu greu mai putem vorbi despre o conducere în adevăratul sens al cuvântului. Cel mai probabil, bărbatul de 34 de ani nici nu conștientiza pe deplin de ce se află la volan”, comenta la acea vreme Poliția Cluj, care l-a arestat pe șofer.

Citește și:

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Dan Andrei

Scrie pe domeniul justiție, urmărind anchete ale poliției și dosarele penale instrumentate de procurori. Acordă atenție subiectelor care privesc educația și serviciile sociale. Este preocupat, de asemenea, de istoria orașului și de poveștile oamenilor care s-au remarcat în comunitate