Închide

VIDEO Boc, decorat în Republica Moldova cu „Medalia Democrației” / Câți bani a alocat Clujul pentru proiectele din Ungheni

ActualitateAdministrație by Laura Dobre - aug. 29, 2026 0 16

Boc-medaliat-in-Republica-Moldova

Primarul Clujului, Emil Boc, a fost decorat de președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, cu „Medalia Democrației”, cea mai înaltă distincție a Legislativului de la Chișinău, în cadrul festivalului Zilele Ungheniului. Reamintim, municipiul Cluj Napoca este înfrățit cu Ungheni, iar Primăria Cluj a contribuit cu un buget consistent, în ultimii ani, la proiectele de dezvoltare desfășurate de autoritățile din acest oraș.

Mai precis, din bugetul Clujului s-au alocat peste 17 milioane de lei pentru susținerea inițiativelor de dezvoltare urbană din Ungheni. „Am înmânat primarului Cluj-Napoca, Emil Boc, cea mai înaltă distincție a Parlamentului – „Medalia Democrației” – în semn de apreciere a prieteniei și sprijinului constant pe care îl oferă Ungheniului și Republicii Moldova”, a transmis pe Facebook, liderul de la Chișinău.

Reamintim, în 2023, Boc a fost făcut și cetățean de onoare al Ungheniului. „Sper să ne revedem împreună acasă, în Uniunea Europeană, să construim pentru tinerii noștri cât mai multe oportunități și să le dăm toate motivele să rămână acasă și să se întoarcă acasă ”, a transmis primarul Boc, la festivitatea în care i s-a acordat „medalia Democrației”.

Potrivit președintelui Parlamentului de la Chișinău, sprijinul oferit de municipiul Cluj-Napoca a permis deja realizarea mai multor proiecte majore de infrastructură urbană la Ungheni, printre care renovarea a două parcuri municipale și modernizarea transportului public. Parteneriatul dintre cele două orașe continuă prin lucrările de amenajare și modernizare, în premieră, a falezei lacului Delia.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Laura Dobre

Scrie despre politică, economie, administrație publică locală. Urmărește schimbările din plan politic, investiții publice și schimbările care influențează comunitățile locale. Abordează adesea subiecte din zona culturii și cultelor.