VIDEO/Autostrada Sibiu-Pitești, aproape de deschidere pe încă o porțiune. Secțiunea Tigveni-Curtea de Argeș a ajuns la 97%
Actualitate by Simona Mureșean - aug. 28, 2026 0 121
Secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu-Pitești, dintre Tigveni și Curtea de Argeș, se apropie de finalizare. Lucrările pe cei 9,86 kilometri au ajuns la un stadiu fizic de aproximativ 97%, iar dacă ritmul actual este menținut, circulația ar putea fi deschisă până la finalul acestui an, înaintea termenului contractual.
Anunțul a fost făcut de Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, care a prezentat și imagini video din zona șantierului și din tunelul Momaia.
Tunelul Momaia, cu o lungime de 1.350 de metri, este practic finalizat. În prezent, constructorul lucrează la montarea instalațiilor mecanice, electrice și a sistemelor ITS, necesare pentru operarea și monitorizarea tunelului.
În paralel, sunt finalizate clădirile operaționale care vor deservi tunelul, fiind montate echipamente și efectuate teste de presiune la instalațiile pentru stingerea incendiilor.
Constructorul este compania austriacă PORR, iar lucrările avansează într-un ritm care permite, potrivit șefului CNAIR, deschiderea circulației pe secțiunea Tigveni-Curtea de Argeș în 2026.
Termenul contractual pentru finalizarea lucrărilor este februarie 2027.
Deschiderea acestei secțiuni ar reprezenta un nou pas important pentru Autostrada Sibiu-Pitești, proiect cu o lungime totală de aproximativ 122 de kilometri. Odată dată în trafic secțiunea 4, șoferii vor putea circula pe aproximativ 54 de kilometri din autostradă.
Contractul pentru cei 9,86 kilometri ai secțiunii Tigveni-Curtea de Argeș are o valoare de 1,678 miliarde de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin Programul Transport 2021-2027.
Autostrada Sibiu-Pitești este una dintre cele mai importante investiții rutiere aflate în construcție în România, urmând să asigure legătura rutieră de mare viteză dintre zona Sibiului și autostrăzile din sudul țării.
Cristian Pistol a publicat și un video în care este prezentată circulația prin tunelul Momaia, înainte de deschiderea oficială a tronsonului pentru traficul rutier.
FOTO COVER/ILUSTRATIV – sursă foto: captură video/Cristian Pistol/Facebook/TIGVENI-CURTEA DE ARGES in timpul șantierului
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Spitalul Clujana vrea să cumpere sisteme inteligente pentru administrarea perfuziilor, într-un acord-cadru de 4,26 milioane de lei
oct. 12, 2026 0
-
Primăria a preluat creșa de 4,3 milioane de lei construită în cadrul ansamblului imobilair Elite din Cluj. Emil Boc a publicat noi imagini în care îi strânge mâna dezvoltatorului Chimu Căpușan în ziua în care Consiliul Local a preluat obiectivul
oct. 12, 2026 1
