Ideile tinerilor din Cluj intră în linie dreaptă: 55 de proiecte primesc finanțare de până la 5.000 de lei pentru a fi puse în practică
ActualitateAdministrație by Simona Mureșean - aug. 21, 2026 0 7
Ideile tinerilor din Cluj-Napoca intră în etapa de implementare după încheierea votului public din cadrul programului Com’ON Cluj-Napoca 2026. În total, 2.971 de clujeni au acordat 15.195 de voturi pentru cele 98 de idei înscrise în competiție.
În urma votului, 55 dintre cele mai votate idei vor primi finanțare de până la 5.000 de lei fiecare și urmează să fie puse în practică până la finalul lunii noiembrie.
În ediția din acest an s-au înscris 98 de echipe informale, formate din 335 de tineri cu vârste între 14 și 27 de ani, care locuiesc, studiază sau lucrează în Cluj-Napoca.
Proiectele selectate acoperă o gamă largă de domenii și propun activități care se adresează direct comunității clujene. Printre ideile care au primit finanțare se numără campanii de informare pentru sănătate și prevenție, cursuri de prim ajutor și inițiative dedicate sănătății mintale și stării de bine.
Pe lista proiectelor se află și competiții și evenimente sportive, ateliere pentru promovarea lecturii, spectacole de teatru, proiecții de film, concerte și expoziții. Tinerii au propus, de asemenea, ateliere de robotică și securitate cibernetică, precum și activități de voluntariat și integrare a tinerilor.
Alte idei finanțate sunt dedicate studenților și acomodării acestora în Cluj-Napoca, promovării dialogului intercultural și conectării comunității. Nu lipsesc proiectele de mediu, cu activități de reciclare și reutilizare, dar și inițiativele dedicate protecției animalelor.
Votul public s-a desfășurat online în perioada 28 iulie – 18 august 2026 și a fost deschis tuturor persoanelor de minimum 14 ani care locuiesc, studiază sau lucrează în Cluj-Napoca. Fiecare persoană a putut vota între trei și zece idei.
Toate cele 55 de proiecte câștigătoare vor fi implementate în municipiul Cluj-Napoca în perioada 19 august – 30 noiembrie 2026 și vor fi accesibile gratuit comunității.
Ediția din acest an se desfășoară sub tema „LET’S DO WELL TOGETHER!”, cu accent pe implicarea civică, bunăstarea comunității și participarea activă a tinerilor la dezvoltarea orașului.
Com’ON Cluj-Napoca este un program lansat de Grupul PONT în 2015, în contextul în care Cluj-Napoca era Capitala Europeană a Tineretului. De-a lungul anilor, programul a devenit una dintre platformele prin care tinerii pot propune și transforma în proiecte concrete idei pentru comunitate.
În cadrul ediției din 2026 au existat trei categorii de participanți: Track Connect, pentru echipele care se confruntă cu bariere în accesul la resurse și oportunități, Track Teen, destinat echipelor formate exclusiv din adolescenți și tineri între 14 și 18 ani, și Track Open, pentru celelalte echipe eligibile.
Programul este realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, în parteneriat cu Grupul PONT și Federația Tinerilor din Cluj, iar dezvoltarea programului este finanțată de Fondation Botnar.
Lista completă a celor 55 de idei câștigătoare și informațiile despre proiectele care urmează să fie implementate sunt disponibile pe Com’ON Cluj-Napoca.



