Pagube uriașe la mănăstirea Cășiel-Strâmbu: două clădiri distruse complet / Pompierii indică o posibilă defecțiune electrică drept cauză a incendiului
Actualitate by Actual de Cluj - aug. 17, 2026 0 15
Echipajele ISU Cluj au finalizat operațiunile de intervenție la mănăstirea din localitatea Casiel-Strambu. ”Au fost necesare măsuri suplimentare de înlăturare a efectelor negative ale incendiului și supraveghere a zonei, ulterior lichidării focarelor de incendiu”, arată Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj.
Conform pompierilor, cercetările preliminare au arătat că incendiul a pornit cel mai probabil de la o defecțiune a instalației sau echipamentelor electrice din camera tehnică unde erau montate echipamentele de conversie și înmagazinare a energiei electrice provenite de la panourile solare.
Amintim, incendiu la mănăstirea din Cășiel-Strâmbu, din comuna Chiuiești, azi. Flăcările au cuprins patru clădiri din incinta așezământului monahal, fiind afectate în special chilii și anexe ale mănăstirii. Focul a distrus complet două imobile – unul cu funcție tehnică și unul care adăpostea mai multe chilii. Pentru stingere au intervenit pompierii din cadrul Detașamentelor Dej, 1 Cluj-Napoca și 2 Cluj-Napoca, iar date fiind proporțiile incendiului, s-a solicitat ajutor din partea ISU Bistrița-Năsăud și ISU Maramureș.
La fața locului au acționat patru autospeciale de stingere, plus o ambulanță SMURD trimisă preventiv. Din fericire, nu s-au înregistrat victime și nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar biserica de lemn a mănăstirii, atestată documentar din 1765, nu pare să fi fost afectată. Pagubele sunt considerate extrem de însemnate, iar mănăstirea avea asigurare doar pentru o parte din clădiri, motiv pentru care s-a lansat deja un apel către credincioși pentru donații care să susțină reconstrucția, cu speranța ca zonele destinate locuirii să fie refăcute până la venirea iernii.
Mănăstirea Cășiel a fost ctitorită în 1765. Biserica mănăstirii a trecut prin mai multe încercări: a ars într-un incendiu în 1823, fiind refăcută prin strădania localnicilor, iar noua construcție s-a prăbușit în iarna anului 1925 sub greutatea zăpezii. În primăvara următoare, enoriașii din satul Strâmbu și din cătunul Valea Căşielului au cumpărat actuala biserică de lemn, adusă din satul Canci, azi Dumbrăveni, județul Bistrița-Năsăud, datând din secolul al XVIII-lea și declarată ulterior monument istoric. Timp de o sută de ani, din 1863 și până în 1956 mănăstirea nu a mai avut călugări, funcționând doar ca biserică de sat, iar viața monahală, întreruptă din nou în urma Decretului 410 din 1959, a fost reluată abia în 1991.
