Închide

FOTO/VIDEO/Creșa nouă din Borhanci, investiție în programul național “Sf. Ana”, cu fonduri din PNRR, inaugurată în Cluj/E creșa cu numărul 100 gata la nivel național/Când va fi dată în folosință

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - aug. 10, 2026 0 21

Noua creșa din hub-ul educațional Borhanci este gata și și-a primit numărul de la Ministrul interimar al Dezvoltării, Attila Cseke, fiind a o suta unitate gata în programul național “SF. Ana”, sprijinit cu fonduri naționale dar și cu fonduri din PNRR. Este a 5-a creșă gata în Cluj în cadrul programului și a presupus o investiție de peste 15,4 milioane lei. Unitatea de învățământ urmează să fie recepționată luna aceasta și să parcurgă procedurile legale de preluare intabulare și avizare urmând să fie deschisă până la finalul anului, după cu a arătat viceprimarul Dan Tarcea.

Unitatea are 110 locuri iar Ministerul Educației a aprobat deja 37 de posturi pentru a deservi creșa din Cluj. “După recepție ar trebui să se organizeze concursurile pentru ocuparea posturilor”, a arătat Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, prezent în Cluj la finalizarea lucrărilor. El a ținut să amintească că investiția a fost predată la cheie, cu toate dotările necesare, acest lucru reprezentând un avantaj pentru clujeni, “pe care nu i-a costat niciun leu creșa”.

„Sigur că singuri nu am putut să rezolvăm și să realizăm acest proiect direct. De aceea, când sunt parteneriate între autoritățile locale și cele guvernamentale, rezultatul este unul frumos, așa cum este și această creșă de mari dimensiuni, de cel puțin 110 locuri, aici în cartierul Borhanci. Creșa face parte din hubul educațional din Borhanci. Dispunem aici de creșă, grădiniță, școală și liceu, la care se adaugă și un bazin de înot. Creșa are 110 locuri, grădinița 160 de locuri, iar școala și liceul, împreună, aproximativ 1.000 de locuri pentru copii”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea.

Anul acesta (până la final), a arătat Dan Tarcea, în Cluj-Napoca vor funcționa 340 de noi locuri în creșele clujene, cifră în care sunt incluse locurile din creșa Borhanci, dar și două creșe preluate de primărie de la investitori privați și dotate de instituție (una de la Hexagon pe Oașului, alta în cadrul proiectului Elite, în curs de finalizare).

Oficialii Primăriei au mai arătat că anul acesta un număr de 277 copii nu au primit locuri în creșe, dar sunt convinși că în 2027 nu vor mai rămâne copii pe dinafară.

Deja, a arătat Ana-Maria Nechita, Directoarea Creșei pentru Educație Timpurie, care are în subordine toate structurile de creșe fin oraș, s-au făcut înscrieri pentru această creșă, urmând ca locurile libere să fie distribuite în funcție de opțiunile părinților.

“Girafele care ies din tavan arată că și în România se pot face lucruri frumoase”, a mai spus ministrul Cseke la Cluj, cu mențiunea că până la finalul lunii august se vor mai inaugura alte 10 creșe la nivel național pe componenta programului național susținută din fonduri PNRR.

În Cluj mai sunt în execuție alte 5 creșe în programul național, în Florești, Jucu de Mijloc, Sic, Turda și Bonțid  finanțate pe componenta din bugetul național în cadrul programului național „Sf Ana”.

sursa: Actual de Cluj
sursă: Actual de Cluj

Creșă cu 11 grupe, cea mai mare din Cluj

Creșa cu 110 locuri are un regim de înălțime parter, cu înălțimea maximă de 5,2 m, iar suprafața construită este de 2.409 mp. Creșa este compartimentată astfel: 11 săli de dormit, 6 săli de joacă, 5 vestiare, 6 grupuri sanitare, 6 spații de depozitare, 4 holuri, o cameră personal auxiliar, o cameră portar, un vestiar personal, grup sanitar personal, birou administrație, sală multifuncțională, izolator, grup sanitar aparținători, depozit cărucioare, o sală filtru. Constructor este Axial Construct Invest.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate