Alertă în comuna Tureni: șacalii au ucis o oaie, iar un localnic s-a întâlnit cu un urs la marginea pădurii / Primărița cere măsuri urgente: ”a venit momentul să lăsăm „mănușile” la o parte și să lansăm un apel public”
Administrație by Actual de Cluj - iul. 21, 2026 0 127
O oaie a fost sfâșiată de șacali chiar lângă Cluj-Napoca, în comuna Tureni, primărița se revoltă, ”a sosit momentul să lăsăm ”mănușile” la o parte”, spune ea. În plus un locuitor al comunei a fost la un pas de a se întâlni cu un urs, în Micești – ”și nu în mijlocul pădurii, ci la marginea pădurii, la lizieră”.
Primărița din Tureni Elena Mănăilă face un apel public ”către toate autoritățile din Ministerul Mediului, Garda de Mediu, Garda Forestieră și toate instituțiile care reglementează și gestionează vânătoarea animalelor domestice din România” după ce o oaie a fost sfâșiată de șacali în comună. ”În timp ce asociațiile de vânătoare ne spun că nu au primit „recoltele de vânătoare la șacali”, cetățenii satelor comunei Tureni își numără oile sfârtecate și își calculează pagubele”, spune ea. ”Nu este nici normal, nici etic ca în 2026, principala preocupare a oficialilor din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor să fie „ridicatul din umeri” atunci când vine vorba despre pagubele și pericolul pe care-l reprezintă animalele sălbatice tot mai multe, așa cum sunt șacalii și urșii”.
”Doamnelor, domnilor, pentru numele lui Dumnezeu, Europa nu poate dicta în numele României și nici n-are voie! Nu este normal și etic ca, pentru legiuitorul român și european, un șacal să fie mai important decât o oaie sau un urs să fie mai important decât o viață de om! Un cetățean al comunei noastre a fost la un pas să dea nas în nas cu ursul, în Pădurea Micești, și nu în mijlocul pădurii, ci la marginea pădurii, la lizieră! Ce se întâmpla dacă animalul sălbatic ataca? Am văzut, e la modă să spunem „bietele animale, le taie pădurile”, dar… bieții fermieri? Bieții oameni? Alea când le spunem? Ce vină are o gospodină din Mărtinești, căreia i-au fost sfârtecate oile, că statul român nu e capabil să gestioneze o dată pentru totdeauna pagubele produse de animalele sălbatice?”.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Institutul de Inteligență Artificială al UTCN întârzie: trebuia terminat în noiembrie 2025, apoi în martie 2026. Guvernul spune acum că mai sunt 7 luni de lucrări, costurile cresc de la 105 la 142 milioane lei
sept. 04, 2026 0
-
ISJ Cluj, pus la punct de ministrul interimar al Educației după adresa pentru slujba de la Catedrală: „Generează impresia unei obligații”
sept. 04, 2026 0
