Șeful Agenției de Cadastru, după atacul hackerilor: nu se pot face tranzacții imobiliare până nu repornim aplicațiile săptămâna viitoare
Economie by Actual de Cluj - iul. 17, 2026 0 4
Alexandru Laurenți Blaga, directorul general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), a declarat azi pentru G4Media că în urma atacului informatic asupra sistemului informatic al instituției nu are nici un indiciu că hackerii ar fi extras date personale ale cetățenilor care au făcut tranzacții imobiliare sau date din contractele de vânzare-cumpărare
”Datele cetatenilor nu au fost extrase de hackeri. Nu avem indicii ca au fost accesate. Au fost accesate de către hackeri doar aplicațiile care rulează informații de pe site-ul oficial. Bazele de date ale cetățenilor sunt pe servere la care hackerii nu au avut acces”, a declarat Blaga pentru G4Media.
El a mai spus că echipele instituției și specialiști de la DNSC, STS și SRI lucrează non-stop pentru a repune în funcțiune aplicațiile ANCPI, dând ca termen lunea viitoare.
”Targetul meu este luni, dar nu am încă feedback de la colegii mei. Facem eforturi mari cu toate instituțiile statului. Nu dorim să repornim aplicațiile fără să fim siguri complet. Dacă aplicațiile au fost sparte, trebuie să vedem breșele de securitate”, a spus Blaga.
”Până atunci nu pot fi făcute tranzacții imobiliare pentru că extrasele de informare sau autentificare pot fi scoase doar prin această aplicație”, a mai spus șeful ANCPI.
