Primele filme și invitați ai ediției aniversare TIFF Sibiu. Radu Jude și Adrian Sitaru, în program
ActualitateFestival by Actual de Cluj - iul. 17, 2026 0 9
Festivalul Internațional de Film Transilvania revine la Sibiu în perioada 30 iulie – 2 august, ediția din acest an marcând 20 de ani de la prima desfășurare a TIFF Sibiu. Organizatorii au anunțat primele titluri din selecția de filme românești și o parte dintre invitații confirmați.
Printre producțiile care vor fi proiectate în premieră pentru publicul sibian se numără „Jurnalul unei cameriste”, cel mai nou lungmetraj semnat de Radu Jude, prezentat în secțiunea Quinzaine des Cinéastes a Festivalului de la Cannes, documentarul „Delta sălbatică”, regizat de Dan Dinu, „De capul nostru”, în regia lui Tudor Cristian Jurgiu, „Piatră, foarfecă, hârtie”, semnat de Adrian Sitaru, „Cercul”, debutul în lungmetraj al actorului și regizorului Valeriu Andriuță, precum și „Dus-întors”, regizat de Cristian Bota.
Ediția aniversară va include și proiecții speciale dedicate începuturilor Noului Val Românesc. Astfel, în program se regăsesc „Marfa și banii”, în regia lui Cristi Puiu, și comedia „A fost sau n-a fost?”, de Corneliu Porumboiu, care va fi proiectată în aer liber, în Piața Mare din Sibiu, cu acces gratuit.
Programul mai cuprinde și filmul biografic „Leonora în lumina dimineții” („Leonora in the Morning Light”), regizat de Thor Klein și Lena Vurma, dedicat artistei suprarealiste Leonora Carrington și având în distribuție și actori români.
Mai multe proiecții vor fi urmate de sesiuni de întrebări și răspunsuri cu realizatorii și actorii filmelor. Printre invitații confirmați se numără actorii Alexandru Papadopol, Ana Dumitrașcu, Denisa Vraja, Vanessa Andriuță și Elias Ferkin Musuret, producătoarea Iulia Andriuță, precum și regizorii Dan Dinu și Valeriu Andriuță.
Organizatorii au anunțat că programul va fi completat în perioada următoare cu noi filme și invitați. Biletele pentru primele proiecții au fost puse în vânzare pe platforma Eventbook.
