Închide

3 arestați la Cluj după scandal cu bâte și răngi

Actualitate by Actual de Cluj - iul. 09, 2026 0 17

Trei persoane arestate la Cluj într-un dosar de tentativă la omor și tulburarea liniștii publice

Trei bărbați de 23, 29 și 31 de ani, toți din Turda, au fost reținuți ieri într-un dosar penal ce vizează infracțiunile de tentativă la omor calificat, respectiv tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Din cercetări a reieșit că, în seara de 30 iunie, pe fondul unui conflict anterior, cei trei bărbați, având asupra lor obiecte contondente – bâte și răngi – ar fi agresat trei persoane care se aflau pe strada Margaretelor din Turda.

Un bărbat de 32 de ani și o femeie de 63 de ani ar fi fost loviți în zona capului, suferind leziuni care au necesitat îngrijiri medicale, iar un bărbat de 47 de ani ar fi suferit leziuni după ce ar fi încercat să se apere de o lovitură îndreptată spre cap, arată Poliția.

„Prin acțiunile lor, persoanele cercetate ar fi tulburat în mod grav ordinea și liniștea publică”, arată anchetatorii.

În urma activităților investigativ-operative și a probatoriului, cei trei bărbați au fost prezentați ieri judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, care a admis propunerea de arestare preventivă, dispunând arestarea acestora pentru de 30 de zile.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu