Închide

Artiști ai „Școlii de la Cluj”, protagoniști în licitația Artmark de pe 14 iulie / ”De școala de la Cluj a început să se vorbească odată cu afirmarea acestui grup de tineri artiști”

Cultură by Actual de Cluj - iul. 06, 2026 0 19

O selecție reprezentativă de lucrări semnate de artiști ai „Școlii de la Cluj”, care au contribuit decisiv la schimbarea statutului artei românești pe plan internațional, va fi pusă în vânzare în cadrul Licitației de Artă Postmodernă și Contemporană organizată de Artmark pe 14 iulie.


Potrivit unui comunicat al casei de licitații, în centrul atenției se află Adrian Ghenie, unul dintre cei mai bine cotați artiști europeni ai momentului. Lucrarea sa „Charles Baudelaire” – o serigrafie digitală semnată și numerotată din seria Nevermore, 2020 – va avea un preț de pornire de doar 1.000 de euro.
Alături de Ghenie, licitația îi include pe Victor Man cu serigrafia „Self-portrait at Father’s Death” (preț de pornire 800 de euro), Mircea Suciu, prezent cu pânza de mari dimensiuni „The Innocent Pope (Study)” din 2013 (preț de pornire 10.000 de euro), precum și Marius Bercea cu pictura în ulei „Breaking Dance II” (2006), la 5.000 de euro.
Expoziția-preludiu reunește și alte nume reprezentative ale artei contemporane românești: Corneliu Brudașcu („Floarea-Soarelui”, de la 2.000 euro), Radu Băieș („Grădină”, de la 4.000 euro), Sergiu Laslo, Hortensia Mi Kafchin, precum și Felix Aftene, care revine cu mai multe lucrări, inclusiv o pictură din 2026 intitulată „Mozart” (preț de pornire 7.000 de euro).
Licitația cuprinde atât artiști consacrați ai perioadei postbelice și contemporane – Viorel Mărginean, Alexandru Țipoia, Sever Frențiu, Ștefan Ungureanu, Constantin Piliuță – cât și voci ale noii generații, precum Alina Ondine Slimovschi, Irina Dragomir, Robert Lőrincz, Mihai Mureșan, Ana Maria Dranga, Heidi Tradnik, Lucian Smău, Paul Baraka Marat și Vlad Paraschiv.
Expoziția cu lucrările licitației este deschisă publicului începând de luni, la Galeriile Artmark din Palatul Cesianu-Racoviță, cu acces liber, zilnic între orele 10 și 20, până pe 14 iulie.

Adrian Ghenie, Victor Man, Mircea Suciu, Marius Bercea, Corneliu Brudașcu, Radu Băieș și Sergiu Laslo sunt doar câteva dintre numele care au făcut ca expresia „Școala de la Cluj” să devină un reper al artei contemporane internaționale. ”De școala de la Cluj a început să se vorbească odată cu afirmarea acestui grup de tineri artiști. Sigur că angajamentul superior artistic are o tradiție la Cluj, dar despre această sintagmă „școală de la Cluj” se vorbește de în jur de 20 de ani. Cel mai cunoscut, în primul rând datorită cotelor de piață atinse, este Adrian Ghenie. Dar din urmă vine Victor Man, care anul acesta a avut o selecție de lucrări în cadrul unei expoziții intitulate ”Clar-obscur” de la Bursa de Comerț la Paris. E în portofoliul unei mari galerii, și ceea ce face el este cu adevărat singular – este un univers personal care are legătură cu o anumită viziune mistică, care pleacă de la experiențe personale.
Acestea sunt elemente în care recunoști marile talente, marile caractere artistice.
Un alt artist foarte interesant este Mircea Suciu, pentru că el abordează momente ale istoriei recente văzute prin prisma unor mijloace de expresie foarte contemporane. Felul în care el se exprimă vine din artele grafice. Monotipia este un element foarte important între mijloacele sale de exprimare. De asemenea, un anumit caracter care duce către imaginea monocromă, alb-negru, este o altă caracteristică.
Dar ceea ce surprinde în general, și e cu adevărat meritul talentului său, este această capacitate de modelare a formelor într-o manieră realistă și într-o cheie clasică a clarobscurului”, spune criticul de artă Călin Stegerean.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu