Zeci de percheziții azi în cinci județe între care și Clujul într-un dosar penal de posibilă fraudare a examenelor de bacalaureat UPDATE Ce zice Inspectoratul Școlar
Actualitate by Actual de Cluj - iul. 03, 2026 0 80
Zeci de percheziții azi în cinci județe între care și Clujul într-un dosar penal de posibilă fraudare a examenelor de bacalaureat.
Zeci de percheziții au loc azi în județele Alba, Arad, Bihor, Cluj și Sibiu, la domiciliile unor persoane fizice, într-un dosar privind suspiciuni de fraudare a examenelor de Bacalaureat. Potrivit anchetatorilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba efectuează cercetări ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice în scopul fraudării examenelor de Bacalaureat.
E vorba în total de 47 locații percheziționate azi, ”la domiciliile unor persoane fizice, fără calitate specială”, după cum se menționează în comunicatul Parchetului.
Activitățile sunt sprijinite de polițiști și jandarmi.
Fotografie cu caracter ilustrativ
UPDATE Inspectoratul Școlar Județean Cluj a precizat că nu a fost informat oficial de către
organele judiciare cu privire la efectuarea unor percheziții sau a altor acte de urmărire
penală care să vizeze sediul instituției, școli din județul Cluj ori persoane din cadrul acestora.
”De asemenea, la acest moment, instituția nu a primit nicio comunicare oficială din care să
rezulte că inspectori școlari, directori, cadre didactice, membri ai comisiilor de bacalaureat
sau alte persoane implicate în organizarea și desfășurarea examenului național de
bacalaureat în județul Cluj ar avea vreo calitate procesuală în cauza penală la care fac
referire informațiile apărute în mass-media”, mai arată IȘJ.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Codul Urbanismului explicat: Ministerul Dezvoltării introduce indicii de referință pentru prețul investițiilor. Cum va funcționa noul sistem
aug. 19, 2026 0
-
Azi, 710 de ani de când Clujul a fost declarat oraș liber regesc / Alte așezări mai prospere atunci s-au pierdut în colbul istoriei / Ce s-ar fi întâmplat dacă orășenii nu se alăturau dinastiei de Anjou
aug. 19, 2026 0
