Închide

Bărbat condamnat azi la Tribunalul Cluj după ce a mituit un polițist cu 220 de euro pentru a scăpa de amendă

Actualitate by Actual de Cluj - iul. 02, 2026 0 14

Tribunalul Cluj a pronunțat astăzi, 2 iulie, o sentință de condamnare în cazul unui bărbat de 45 de ani din județul Bistrița-Năsăud, acuzat de dare de mită. Instanța a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între parchet și inculpat la data de 6 mai și a stabilit o pedeapsă de un an și patru luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe un termen de doi ani.

Potrivit rechizitoriului, fapta s-a petrecut pe 14 aprilie, pe DJ 109D, în localitatea Juc-Herghelie. Un agent de poliție din cadrul Postului de Poliție comunal, Secția 7 Poliție Rurală, a oprit în trafic autoturismul bărbatului după ce acesta a efectuat o manevră de depășire neregulamentară, cu încălcarea marcajului longitudinal continuu. Fapta atrăgea, pe lângă amendă, și suspendarea dreptului de a conduce.

La momentul verificării actelor, șoferul i-a oferit polițistului suma de 200 de euro, ascunsă printre documentele înmânate, pentru a nu fi sancționat. Agentul a refuzat banii, a preluat actele și a întocmit procesul verbal de contravenție. În paralel, a anunțat un coleg, polițist local, pentru a avea un martor la fața locului.

După ce i-a comunicat șoferului conținutul procesului verbal, inclusiv suspendarea permisului, bărbatul i-a cerut din nou să fie iertat și i-a oferit iar 200 de euro. De această dată polițistul a acceptat suma, ca probă, și a înregistrat momentul cu telefonul personal. Șoferul i-a mai dat suplimentar 20 de euro, după ce polițistul i-a corectat o eroare pe dovada înlocuitoare a permisului. Suma totală oferită a fost de 220 de euro.

Imediat după plecarea șoferului, polițistul a depus denunț la organele judiciare și a predat banii primiți.

În fața anchetatorilor, bărbatul a recunoscut fapta și a explicat că a acționat din cauza situației familiale: soția sa lucrează periodic în străinătate, iar el are în grijă cei doi copii ai familiei, dintre care fiica lui merge la o școală situată în altă localitate și are nevoie de permisul de conducere pentru a o transporta.

Instanța a reținut că bărbatul nu are antecedente penale, are studii de opt clase, este agricultor și a avut o atitudine cooperantă pe tot parcursul anchetei. Pe lângă pedeapsa principală, Tribunalul Cluj i-a impus mai multe obligații pe durata termenului de supraveghere: prezentarea periodică la Serviciul de Probațiune, comunicarea oricărei schimbări de domiciliu sau loc de muncă și participarea la programe de reintegrare socială. De asemenea, bărbatul va presta 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității la Primăria comunei Zagra.

Instanța a dispus și confiscarea specială a sumei de 220 de euro, depusă la CEC Bank, precum și menținerea sechestrului asigurator instituit asupra acestei sume. Bărbatul a fost obligat și la plata a 1.569 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sentința poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu