Închide

Câte persoane din azilele din Bihor, investigate de DIICOT, au ajuns la Cluj / Ce spune șeful DGASPC Cluj / Patronul bihorean care oferea servicii de protecție socială, plasat sub control judiciar

ActualitateTop News by Cosmina Fernoaga - iul. 03, 2026 0 61

Viorel-Pasca-DIICOT

În cazul patronului bihorean Viorel Pașca, care oferea servicii de protecție socială în incinta mai multor imobile pe care le deținea în satul Dumbrava, judecătorii au dispus joi seara, măsura controlului judiciar, după ce inițial procurorii l-au reținut cu propunere de arestare pentru 30 de zile.

DIICOT a declanșat ampla operațiune de control la azilele lui Pașca în noaptea dintre 29-30 iunie, cu forțe de intervenție aduse din aproape toață țara. În urma descinderii la cele 18 imobile din Dumbrava au fost descoperite peste 400 de persoane în stare de vulnerabilitate, dintre care foarte multe nu aveau documente de identitate. Oamenii au fost preluați de autorități și transportați către centrele de asistență din județele din țară, existând multe neclarități privind modul în care aceștia au fost distribuiți pe județe, unii lideri de consilii județene fiind nemulțumiți că trebuie să-i preia în îngrijire, în sistemul DGASPC.

Șeful DGASPC Cluj, Florin Mornăilă, a explicat că în urma perchezițiilor DIICOT la azilele din Bihor a fost convocată o celulă de criză pentru siguranța oamenilor, prin intermediul Ministerului Muncii, astfel că s-a dispus și stare de urgență, ceea ce a dus la o serie de derogări de la prevederi legale, inclusiv în ce privește obligativitatea numărului de beneficiari ai unui centru de asistență, tocmai pentru ca a județele să aibă posibilitatea să preia victimele de la azilele din Bihor, peste capacitatea admisă de lege. „La Bihor s-a făcut o primă triere, atât cât a fost posibilă la fața locului, stabilindu-se domicilii, diagnostic și alte date personale ale victimelor, fiind apoi transportate spre centrele DGASPC-urilor din județe”, a explicat Florin Mornăilă. La Cluj inițial a ajuns un anumit număr de beneficiari, dar în urma evaluării lor (identitate, diganostic, nevoi concrete de îngrijire, aparținători etc – n.red) o parte dintre persoane au fost trimise spre alte județe. „La momentul de față avem 36 de persoane în îngrijire, cazate în centrele noastre din Jucu și Cluj Napoca, însă vă spun că cifra aceasta nu e relevantă, mai bine spus e volatilă, pentru că în funcție de evaluarea finală a fiecărei persoane, se poate să mai trimitem din oameni sau să primim noi din alte județe”, a explicat Mornăilă pentru ActualdeCluj.

Și ministrul interimiar al Muncii, Dragos Pîslaru, a declarat că persoanele preluate și transferate către20 de direcții generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din țară sunt sub evaluare, pentru a fi identificate nevoile concrete de îngrijire pentru, sprijin și servicii adecvate pentru fiecare persoană în parte. „În paralel, prin ordin de ministru, stabilim măsuri unitare la nivel național”, a transmis Pîslaru. Acesta mai spune că săptămâna viitoare se va adopta Hotărârea de Guvern prin care peste 19 milioane de lei din Fondul de Rezervă vor fi alocați pentru acoperirea cheltuielilor necesare îngrijirii până la finalul anului a celor peste 400 de persoanere relocate.

Procurorii DIICOT îl acuză pe Viorel Pașca și pe alți 6 membri de familie și angajați ai așa zisului azil că au adăpostit în mod ilegal peste 3.300 de persoane. Azilele lui Pașca erau în afara oricărui control și nu aveau licență de funcționare. Potrivit referatului procurorilor, Pașca e acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată și complicitate la trafic de persoane în formă continuată. Potrivit DIICOT, membrii grupării ar fi încasat pensiile, indemnizațiile de handicap și alte drepturi bănești ale beneficiarilor, în timp ce aceștia ar fi fost izolați de familii și lipsiți de posibilitatea de a-și administra singuri veniturile.




Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.