Închide

CNAIR: ritm susținut pe șantierul A3 Chiribiș–Biharia: 600 de muncitori și 400 de utilaje au dus lucrările la 60%

Actualitate by Actual de Cluj - iun. 30, 2026 0 11

Se lucrează în ritm susținut pe lotul Chiribiș-Biharia al Autostrăzii A3 Transilvania, șantier ajuns la 60% execuție, anunță azi Compania Națională de Autostrăzi.

Constructorul – asocierea Precon Transilvania-Citadina 98 – lucrează constant cu aproximativ șase sute de persoane și patru sute de utilaje și echipamente, ”o mobilizare foarte bună, care a asigurat un progres de 9 procente în prima lună de vară”, arată CNAIR.

Echipele CNIR au verificat lucrările și au constatat că stadiul fizic de execuție a ajuns la 60%, 17 din cele 18 structuri au grinzile montate și a început montarea parapetelor de protecție pe traseul autostrăzii.

Totodată primul strat de asfalt a fost așternut pe cinci kilometri de autostradă, iar stratul de uzură – pe 1,7 kilometri din totalul de 5,5 kilometri din relocarea Drumului Național 19E. Constructorul așterne aproximativ trei mii de tone pe zi de mixtură asfaltică.

Lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș–Biharia al Autostrăzii A3 Transilvania, în lungime de 28,5 kilometri, au ajuns la finalul lunii mai 2026 la un stadiu fizic de execuție de 51%, în creștere cu 9 puncte procentuale față de raportarea anterioară, potrivit datelor Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR) la acea vreme. Segmentul este executat de asocierea formată din companiile Precon Transilvania și Citadina 98, iar contractul, semnat în aprilie 2024, are o valoare de aproximativ 785 de milioane de lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, prin Programul Transport 2021–2027.

Termenul contractual de finalizare este mai 2027, însă Asociația Pro Infrastructură consideră că, dacă ritmul actual se menține, există șanse reale ca traficul să fie deschis în decembrie 2026, cu câteva luni înainte de termen. Finalizarea lotului este considerată esențială pentru rețeaua rutieră din nord-vestul țării, întrucât ar permite circulația neîntreruptă pe autostradă de la Nușfalău lângă Cluj până la Borș, la frontiera cu Ungaria, pe o distanță de aproximativ 74 de kilometri.

Citește și:

Nici un comentariu

Scrie un comentariu