Închide

Dispare o obligație pentru mii de firme: Ministerul Finanțelor elimină raportările contabile semestriale în 2026

Actualitate by Actual de Cluj - iun. 30, 2026 0 8

Ministerul Finanțelor elimină, pentru anul 2026, obligația companiilor de a întocmi și depune raportările contabile semestriale la 30 iunie, una dintre cerințele administrative care viza firmele mari și care presupunea transmiterea unor situații financiare suplimentare față de bilanțul anual.

Măsura este prezentată de autorități drept un pas de simplificare administrativă și de reducere a birocrației pentru mediul de afaceri, fără modificarea obligațiilor privind depunerea situațiilor financiare anuale.

În ultimii ani, raportările contabile la 30 iunie au fost obligatorii pentru operatorii economici aflați în aria de reglementare a Ministerului Finanțelor care înregistrau o cifră de afaceri de peste echivalentul în lei a 1 milion de euro la finalul exercițiului financiar precedent. Aceste raportări ofereau statului o imagine intermediară asupra evoluției companiilor, însă reprezentau și o sarcină administrativă suplimentară pentru firme, arată economedia.ro.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu