Procesul în care șeful DRDP Cluj e acuzat de delapidare se apropie de final, dar Curtea de Apel amână verdictul de 6 ori
Actualitate by Actual de Cluj - iun. 29, 2026 0
Încă o amânare, a șasea, în procesul în care șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj Eugen Cecan e acuzat de delapidare.
E de așteptat ca instanța să dea un verdict definitiv la următorul termen, fixat acum pentru 10 iulie – este a șasea amânare pe care o decide instanța Curții de Apel Cluj. Pe fond, la Tribunalul Cluj, Cecan fusese achitat.
Faptele de care e acuzat acesta datează de zece ani.
Cecan a fost trimis în judecată pentru delapidare în formă continuată după ce procurorii l-au acuzat că ar fi folosit angajați, utilaje și echipamente aparținând DRDP Cluj în scopuri personale. Concret, muncitori ai instituției ar fi fost puși să lucreze la ferma personală a familiei Cecan. Faptele ar fi avut loc în 2014, dosarul penal a fost întocmit în 2017, iar trimiterea în judecată s-a produs abia în 2023.
În 2022, directorul CNAIR a emis ordinul de suspendare a lui Cecan din funcție ca urmare a trimiterii în judecată, însă ordinul nu a intrat în vigoare la acel moment, din cauza intrării lui Cecan în concediu medical. Cecan a acumulat 477 de zile de concediu medical și a continuat să încaseze un salariu considerabil în 2022 a primit peste 187.000 de lei de la CNAIR Cluj, adică aproximativ 15.000 de lei net pe lună. După multiple contestații și reveniri în funcție, Cecan a pierdut definitiv postul de director al DRDP Cluj în noiembrie 2022.
Pe 29 mai 2024, Judecătoria Cluj a dispus achitarea lui Cecan pentru delapidare în formă continuată, reținând că fapta nu există, iar acțiunea civilă a CNAIR a fost respinsă ca neîntemeiată. Dosarul nu este însă închis definitiv: în martie 2025, Curtea de Apel Cluj a decis repunerea pe rol a procesului și reluarea cercetării judecătorești, stabilind audierea a trei martori esențiali.
Citește și:
