Închide

Clujean de 25 de ani acuzat de trafic de droguri de mare risc

Actualitate by Actual de Cluj - mai 28, 2026 0 14

Un clujean de 25 de ani e acuzat de trafic de droguri de mare risc.
Dosarul penal e instrumentat de pPolițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Cluj. Aceștia spun că au dovezi din care reiese că în perioada mai 2025 – mai 2026, persoana ar fi procurat, deținut, manipulat și vândut, în Cluj-Napoca, diferite cantități de droguri sintetice – 2MMC, 3CMC și 4BMC, considerate droguri de mare risc și produse psihoactive, cu sume cuprinse între 500 și 700 de lei la o tranzacție.

Ieri anchetatorii au făcut trei percheziții în Cluj-Napoca și Florești, l-au reținut pe suspect și l-au pus sub acuzare pentru infracțiunile de trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive iar azi a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă a persoanei reținute.

Fotografie cu caracter ilustrativ

Nici un comentariu

Scrie un comentariu