VIDEO/Primarul Emil Boc: Din 1 septembrie vor funcționa benzile dedicate pentru autobuze pe traseul Calvaria-Florești/„Orice zi după 31 iulie înseamnă penalități și oprobiu public”
ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - mai 28, 2026 0 59
Primarul Emil Boc a anunțat că benzile dedicate transportului public pe direcția Cluj-Napoca – Florești vor fi puse în funcțiune începând cu 1 septembrie, după finalizarea lucrărilor de lărgire a DN1 și realizarea recepției, semaforizării și marcajelor rutiere.
Edilul a mers pe șantierul centurii metropolitane Cluj–Florești și a declarat că termenul limită pentru finalizarea lucrărilor este 31 iulie, avertizând firmele implicate că orice întârziere va atrage penalități.
Lucrările principale de lărgire a DN1 pe tronsonul Cluj-Napoca – Florești sunt executate de asocierea Viarom Construct – Electrogrup și vizează extinderea drumului pe o lungime de aproximativ 2,2 kilometri. Contractul are o valoare de peste 90 de milioane de lei. Separat, Societatea Domeniul Public Napoca SA (RADP) execută lucrări pe un tronson de aproape 500 de metri, în zona nodului N, lucrări de peste 26 de milioane lei, potrivit studiului de fezabilitate aprobat recent de Primăria Cluj.
Viarom și Electrogrup lucrează pe șantierul din Florești din anul 2024, proiectul fiind prezentat de administrația locală drept una dintre soluțiile de descongestionare a traficului dintre Cluj-Napoca și cea mai mare comună din țară.
„Am inspectat astăzi lucrările la tronsonul I din centura metropolitană Cluj–Florești. Aici lucrează momentan două firme. De la Spitalul de Urgență până la Autoworld este firma Viarom. De la Autoworld până la nodul N lucrează RADP-ul. Intrăm în linie dreaptă în ceea ce privește finalizarea lucrărilor. Termenul maximal de finalizare a lucrărilor pe ambele tronsoane este 31 iulie. Orice zi după 31 iulie înseamnă penalități consistente de întârziere și oprobiu public”, a declarat Emil Boc.
Potrivit primarului, după încheierea lucrărilor vor urma recepția, semaforizarea și reorganizarea locurilor de parcare de pe Calea Florești, pentru amenajarea benzilor dedicate transportului public.
„După 31 iulie urmează recepția lucrărilor, realizarea semaforizărilor, a marcajelor necesare, relocarea de pe Calea Florești a unui număr important de parcări astfel încât de la Spitalul Regional de Urgență până la Podul Calvaria, 3,5 kilometri, să avem bandă dedicată de autobuz pe ambele sensuri”, a spus Boc.
Primarul a precizat că nu vor fi eliminate benzi de circulație existente și că locurile de parcare cu abonament vor fi relocate.
Inițial, primarul anunța bandă dedicată între Mărăști și Florești, însă există porțiuni unde aceasta nu poate fi implementate, cum ar fi starda Moților.
„Nu luăm nicio bandă din traficul existent din cele patru benzi, ci creăm bandă suplimentară astfel încât să rămână patru benzi pentru trafic și bandă suplimentară pentru transportul în comun. Obiectivul final este ca de la 1 septembrie tot acest tronson să fie dat în circulație pe patru benzi de trafic și două benzi de autobuze, cu o bandă pe fiecare sens, piste de biciclete și să decongestionăm traficul pe această rută, Cluj–Florești”, a mai declarat edilul.
Între timp, lucrările și traficul infernal de pe DN1 au devenit subiect de ironii în mediul online. Clujenii și locuitorii din Florești reclamă că deplasarea spre casă a devenit un coșmar în orele de vârf, atât pe traseul principal, cât și prin cartierul Grigorescu. Unii internauți au comentat ironic că „e mai avantajos să te cazezi în Cluj decât să încerci să ajungi seara în Florești”.
Într-o șeidnță de Consiliu Local din luna mai, primarul Emil Boc susținea că se va ține de cuvînt și va introducere benzi dedicate pentru transportul public pe axa est-vest, între Cluj-Napoca (cartierul Mărăști) și Florești (amplasament Spital Regional de Urgență). Despre acestea, oficialul a spus în aceeași ședință a Consiliului Local, că vor aduce o reducere a timpilor de deplasare cu până la 15% în orele de vârf, odată cu finalizarea lucrărilor de lărgire a DN1(adică a primului tronson al Centurii Metropolitane), amânată pentru luna august 2026.
vezi și:
