Închide

Lăpușan: Pentru a susține producătorii români, cumpărăm lactatele de la producătorii români și verificăm obligatoriu eticheta

ActualitatePolitica by Actual de Cluj - mai 27, 2026 0 13

lapte românesc, lapte artesana

Deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan arată că sectorul laptelui și al produselor lactate reprezintă un domeniu esențial pentru securitatea alimentară și pentru economia României, avertizând asupra dezechilibrelor din piață care continuă să se adâncească. „În prezent, deficitul comercial se ridică la aproximativ 600 de milioane de euro, în condițiile în care importurile rămân ridicate, iar producătorii români sunt tot mai afectați de creșterea costurilor de producție și de presiunea competitivă externă”, transmite Lăpușan.

El consideră că această situație ridică o serie de întrebări legitime privind modul în care alte state europene reușesc să își susțină fermierii și să mențină un echilibru între producția internă și consum. „Diferențele de subvenții, politicile de sprijin și mecanismele de protejare a pieței interne trebuie analizate în mod transparent, pentru a înțelege unde se află România și ce măsuri sunt necesare pentru corectarea acestor decalaje. În acest context, consider că Ministerul Agriculturii trebuie să prezinte o situație actualizată și completă a sectorului: nivelul importurilor, structura acestora, diferențele de sprijin față de alte state membre, precum și măsurile concrete care pot reduce dependența de produse din import. Fără o astfel de evaluare clară, nu pot fi construite politici publice eficiente”, afirmă Lăpușan.

De asemenea, el mai spune că e esențial să fie clarificat stadiul plății subvențiilor către fermieri: „Întârzierile sau lipsa predictibilității afectează direct activitatea acestora și capacitatea de a rămâne competitivi. Fermierii români au nevoie de stabilitate, de acces la finanțare și de un cadru corect în care să își poată desfășura activitatea”.

Reducerea deficitului comercial trebuie să devină un obiectiv economic și strategic, mai crede social-democratul, recomandând ca în paralel cu măsurile instituționale, fiecare dintre noi să susținem consumul de produse românești și să încurajăm cetățenii să acorde atenție etichetei, pentru a identifica originea produselor. „Alegerea produselor fabricate în România înseamnă sprijin direct pentru fermieri, pentru locurile de muncă și pentru economia națională. România are potențialul de a-și consolida producția internă și de a reduce dezechilibrele din acest sector, însă acest lucru necesită măsuri coerente, sprijin real pentru producători și o abordare responsabilă la nivel guvernamental”, transmite Lăpușan.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu