Închide

Bărbați de 50 de ani condamnați la închisoare pentru trafic de droguri la Cluj / ”Aceste substanțe de cristal prizabile, preferate de consumatori cu resurse modeste, au efecte incomparabil mai dure și nocive decât multe alte droguri de risc și de mare risc”

Actualitate by Mihai Prodan - mai 25, 2026 0 9

Doi bărbați de peste 50 de ani din județul Cluj au fost condamnați vineri de Tribunalul Cluj la pedepse cu executare pentru că au vândut droguri și substanțe psihoactive în Câmpia Turzii și împrejurimi pe o perioadă de aproximativ doi ani. Unul dintre ei a fost documentat cu cel puțin o sută de tranzacții doar față de un singur cumpărător, iar celălalt livra substanțele prin intermediari, uneori minori. Pedepsele sunt de patru ani, respectiv patru ani și șase luni de închisoare.

Tribunalul Cluj a condamnat vineri, 22 mai, doi bărbați la pedepse cu executare în dosar de trafic de droguri și operațiuni cu substanțe psihoactive. Primul inculpat, în vârstă de 53 de ani, a primit patru ani de închisoare pentru distribuirea de „cristal” conținând substanța 2-MMC pe raza județului Cluj, în principal în municipiul Câmpia Turzii și localitățile limitrofe, în perioada 2024 – primăvara anului 2025. Al doilea inculpat, de 51 de ani, a primit patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de droguri de risc și de mare risc, după ce a vândut atât substanțe psihoactive pentru prizat, cât și cannabis, pe aceeași rază teritorială, din vara anului 2023 și până în mai 2025. Ambii se aflau în arest preventiv din 27 mai 2025 și au recunoscut faptele în fața instanței.

Cazul a pornit în august 2024, când Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj a fost sesizată că primul inculpat comercializa droguri sub formă de cristal în zona Câmpiei Turzii, la prețuri cuprinse între 40 și 100 de lei, în funcție de cantitate. Anchetatorii au autorizat folosirea unor investigatori și colaboratori acoperiți, care au cumpărat de mai multe ori substanța de la acesta, în toamna anului 2024. Substanța s-a dovedit a fi 2-MMC (2-Methylmethcathinone), substanță psihoactivă care nu figura la acea dată pe lista drogurilor controlate, dar ulterior a fost clasificată ca drog de mare risc.

Pe lângă tranzacțiile realizate cu investigatorii sub acoperire, inculpatul a vândut substanța unui număr semnificativ de persoane. Un martor a declarat că a cumpărat de la el ”cristal” o dată la două săptămâni, câte două grame, pe o perioadă de aproximativ zece luni. Un altul a relatat că a cumpărat de aproximativ 13 ori câte două-trei plicuri, de regulă în fața unui club din localitate. Mai mulți martori au descris că inculpatul folosea intermediari pentru livrări, uneori minori, fără a se întâlni personal cu cumpărătorii.

Ancheta a evidențiat că primul inculpat se aproviziona, printre altele, de la cel de-al doilea, identificat cu ajutorul interceptărilor telefonice. Al doilea inculpat, de 51 de ani, cu studii superioare și fără antecedente penale, activa ca traficant de mai bine de doi ani. Unul dintre martori a declarat că a cumpărat droguri de la el de aproximativ o sută de ori, în cantități de 1 până la 3 grame odată, în perioada vara 2023 – mai 2025. Alți martori au relatat că acesta vindea atât cristal cât și cannabis inclusiv la locul de muncă, la petreceri organizate de firma unde era angajat. La percheziția domiciliară au fost găsite 65,18 grame de cannabis, 0,37 grame substanță conținând 2-CMC și 3-CMC, două cântare electronice de precizie și mai multe pungi de tip ziplock cu urme de substanță.

Tribunalul a reținut în motivarea sentinței că faptele prezintă un grad ridicat de pericol social. „În ultima perioadă, în România, au fost înregistrate tot mai multe decese cauzate de așa-numitul cristal, folosindu-se în producția lor substanțe tot mai periculoase și nocive, în încercarea de a le face cât mai eficiente în a produce efectele psihoactive și de a crea o stare de dependență cât mai rapidă și profundă”, a arătat instanța. ”Aceste substanțe de cristal prizabile, preferate de consumatori cu resurse modeste, au efecte incomparabil mai dure și nocive decât multe alte droguri de risc și de mare risc”. Judecătorii au mai reținut că ambii inculpați erau cunoscuți drept furnizori de notorietate în comunitatea lor, că activitatea nu era ocazională, ci desfășurată cu regularitate și că au profitat de vulnerabilitatea consumatorilor, dintre care unii se aflau într-o stare de dependență severă.

Instanța a mai reținut că inculpații nu au dat niciun semn că ar fi intenționat să renunțe la activitate din proprie inițiativă. „Nu există indicii că ar fi încercat să renunțe la aceste activități de bunăvoie sau că ar fi fost determinați de alți factori să își reducă implicarea în traficul de droguri. Acest lucru reflectă o lipsă totală de responsabilitate față de consecințele faptelor lor și o determinare clară de a continua activitatea ilegală”, a subliniat Tribunalul.

Cei doi au fost judecați în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, ceea ce a atras reducerea cu o treime a limitelor legale de pedeapsă. Limitele aplicabile au fost astfel de doi ani până la șase ani și opt luni pentru primul inculpat, respectiv trei ani și patru luni până la zece ani pentru cel de-al doilea. Instanța a stabilit pedepse în jumătatea superioară a acestor intervale, față de ambii, motivat de gravitatea și întinderea activității infracționale.

Pe lângă pedepsele cu executare, tribunalul a dispus confiscarea a 11.600 de lei de la primul inculpat, reprezentând sumele obținute din vânzarea substanțelor psihoactive. De la cel de-al doilea inculpat au fost confiscate 21.760 de lei, cantitatea de cannabis găsită la percheziție, cele două cântare, un grinder și trei telefoane mobile folosite în activitatea de trafic. Ambii inculpați rămân în arest preventiv.

Sentința poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

În imagine 2-MMC – fotografie cu caracter ilustrativ

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism Berlin.