Închide

Atacuri de urși și de lupi cu zecile într-un an la Cluj / Sunt sute de urși în evidențe, apar tot mai des în localități / Atacurile lupilor, de 2 ori mai dese și mai scumpe

Actualitate by Actual de Cluj - mai 22, 2026 0 66

Urs comuna Apahida

Județul Cluj are în prezent 383 de exemplare de urs brun evaluate pe teritoriul său, față de 311 în 2022, iar numărul sesizărilor privind prezența urșilor în apropierea comunităților a crescut vizibil în acest an. Doar în această lună au fost înregistrate opt sesizări prin sistemul unic de urgență, inclusiv în zone din proximitatea orașului Cluj-Napoca – în comuna Apahida din zona metropolitană, unde un urs a fost văzut chiar în vecinătatea unei stații de autobuz (foto).

Pagubele produse de animale sălbatice se ridică deja, de la începutul lui 2026, la peste 60.000 de lei, iar cadrul legal care ar permite intensificarea măsurilor de control al efectivelor se află blocat la Curtea Constituțională. Datele au fost prezentate ieri în cadrul unei reuniuni de lucru convocate de prefectul Maria Forna, cu participarea Gărzii Forestiere, Direcției Județene pentru Protecția Mediului, Inspectoratului Județean de Jandarmi, Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Grupării de Jandarmi Mobilă. Din acestea aflăm că, deși atacurile urșilor și prezența acestora în zone frecventate de oameni sunt tot mai dese, atacurile lupilor sunt considerabil mai frecvente prin comparație.


Astfel, conform datelor prezentate, populația de urs brun din județ a crescut aproape continuu în ultimii ani. De la 311 exemplare evaluate în 2022, numărul a urcat la 332 în 2023, 349 în 2024, a scăzut la 332 în primăvara lui 2025, pentru ca în prezent să ajungă la 383. Evaluările sunt realizate periodic de structurile cu atribuții în domeniu și stau la baza cotelor de intervenție.

Anul trecut, Direcția Județeană pentru Protecția Mediului Cluj a acordat despăgubiri de 133.488 de lei pentru 20 de atacuri ale urșilor. În același an, lupii au generat 58 de atacuri, cu despăgubiri totale de 252.000 de lei. De la 1 ianuarie 2026 și până ieri, în acest an au fost evaluate trei pagube produse de urși în valoare de 17.730 de lei și opt pagube produse de lupi – în valoare de 44.252 de lei.

Datele prezentate în cadrul reuniunii arată că lupii au produs în 2025 un număr semnificativ mai mare de atacuri decât urșii și despăgubiri totale aproape duble. Cei 58 de atacuri ale lupilor, soldate cu despăgubiri de 252.000 de lei, se compară cu 20 de atacuri ale urșilor și despăgubiri de 133.488 de lei — adică de trei ori mai multe incidente produse de lupi și cu aproximativ 120.000 de lei mai mult plătit din fondurile de despăgubire. Tendința se menține și în primele luni ale acestui an: 8 atacuri ale lupilor față de 3 ale urșilor, cu valori ale pagubelor de 44.252 de lei, respectiv 17.730 de lei. Per incident, un atac al ursului a costat în medie 6.674 de lei în 2025, față de 4.345 de lei în cazul lupului – ceea ce sugerează că ursul produce pagube mai grave individual, dar lupul intervine mult mai frecvent.


Evidențele Inspectoratului Județean de Jandarmi arată că de la începutul anului 2026 până în prezent au fost înregistrate în Cluj un număr de 15 sesizări privind prezența urșilor la nivelul județului Cluj, dintre care opt doar în această lună. În 4 dintre cele 15 situații, echipele de intervenție au identificat urși la fața locului iar în rest, cum a fost cazul în ultimele zile, i-au căutat fără să-i mai găsească.
Cadrul legal care reglementează intervențiile este OUG nr. 81/2021, care prevede o procedură graduală: alungarea, tranchilizarea și relocarea, și, în cazurile extreme, ”extragerea prin împușcare” după cum sună expresia din legislație a exemplarului care pune în pericol viața oamenilor. Legea definește ursul habituat ca exemplarul care și-a pierdut teama de om, categorie pentru care pot fi aplicate măsuri specifice cu grad ridicat de urgență. Echipa de intervenție se constituie la nivel local, prin dispoziția primarului, și include reprezentanți ai Jandarmeriei și ai fondului cinegetic. Dar actul normativ prin care se prevede dublarea cotei de recoltare pentru populația de urs brun se află în prezent la Curtea Constituțională. Reprezentanții instituțiilor prezenți la reuniune au arătat că această situație afectează direct capacitatea autorităților de a aplica măsuri eficiente și predictibile de control al efectivelor. O altă problemă semnalată în cadrul ședinței este că nu toate autoritățile locale au contracte încheiate cu gestionarii fondurilor cinegetice, contracte obligatorii prin lege pentru asigurarea intervenției operative în intravilanul localităților. Lipsa acestor contracte poate întârzia aplicarea măsurilor prevăzute de OUG nr. 81/202 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu