Închide

Noaptea Muzeelor: sute de măști africane și meșteșuguri vii, sâmbătă în curtea Muzeului Etnografic al Transilvaniei

ActualitateCultură by Actual de Cluj - mai 19, 2026 0 6

muzeul etnografic al transilvaniei / foto facebook.com

Opt ore de cultură, de la 16 la miezul nopții. Muzeul Etnografic al Transilvaniei deschide sâmbătă porțile pentru Noaptea Muzeelor cu șase puncte de atracție: trei expoziții, două evenimente-spectacol și o expoziție de minerale.
Programul debutează în curtea muzeului, unde Curtea Artelor și Meșteșugurilor – Reboot Arts&Crafts, Live!, organizat în parteneriat cu Urbannect, transformă spațiul exterior într-un laborator deschis publicului. Meșteșugari și artiști din domenii diverse – prelucrarea lemnului, metalului, textilelor sau pietrelor semiprețioase – își prezintă tehnicile și reinterpretează meșteșugul tradițional în cheie contemporană. Curtea devine și un lounge pentru popas.
De la ora 19, în sala Reduta, atmosfera se mută spre America de Sud. Evenimentul „E por falar em Amor – Vorbind despre iubire”, organizat de Ambasada Braziliei la București împreună cu Centrul Cultural Brazilian UBB Casa do Brasil și muzeul clujean, prezintă traducerea în română a romanului scriitoarei braziliene Marina Colasanti, proiect realizat cu sprijinul Bibliotecii Naționale a Braziliei și al Editurii Presa Universitară Clujeană. Evenimentul are format de conversație liberă între vorbitori și public, pe fondul unei expoziții de tablouri ale unor artiști brazilieni, și include scurtmetraje despre scriitorul João Guimarães Rosa și pictorul Emeric Marcier, născut chiar la Cluj.
La expoziții, vedeta ediției este „Măști ale puterii. Artă africană din colecția Alin Samochiș” – cea mai mare colecție de măști africane din România, expusă în premieră la Cluj. Cele 230 de piese, dintre care 130 de măști, sunt rodul a peste trei decenii de călătorii ale colecționarului, unele depășind 150 de ani vechime. Completează oferta expozițională „Mineralia – Mineralele și zodiile”, o expoziție dedicată pietrei lunii și selenitului, vizitabilă între 22 și 24 mai, alături de cele două expoziții permanente ale muzeului: ”Cultura populară din Transilvania – sec. XVIII–XX” și expoziția tactilă ”Atinge și înțelege”, dedicată publicului cu deficiențe de vedere.
Intrarea este liberă pe toată durata evenimentului.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu