Raport: 1.300 apartamente în regim hotelier în Cluj-Napoca, cea mai mare ofertă din România după București, cea mai bună rată de ocupare din România în 2025, 57%
Economie by Actual de Cluj - mai 18, 2026 0 19
Cluj-Napoca este orașul cu cele mai multe apartamente închiriate în regim hotelier din România, după București, și cu cel mai ridicat grad de ocupare dintre toate piețele regionale din țară, potrivit raportului privind piața hotelieră publicat de Crosspoint Real Estate publicat azi și consultat de actualdecluj.ro.
Cu 1.306 de proprietăți listate și o rată de ocupare de 57,7%, Clujul depășește Brașovul, Timișoara, Constanța și Iașiul, iar veniturile medii anuale per proprietate se ridică la 9.910 euro, al doilea cel mai mare nivel din țară după București și Brașov.
Tariful mediu zilnic în Cluj a fost de 50,2 euro în 2025, în creștere cu 4% față de 2024, cu un vârf de 67 de euro pe noapte în august, lună de festivaluri.

În august au fost cele mai scumpe tarife, dar cea mai bună lună pentru proprietari, în Cluj, a fost iulie, cu venituri medii de 1.000 de euro per proprietate, iar cel mai ridicat grad de ocupare s-a înregistrat în iunie – la 67,3%. Durata medie a unei șederi este de 3,2 nopți.
Motorul principal al pieței de apartamente închiriate în regim hotelier, din Cluj, este – cum e de așteptat – calendarul de festivaluri internaționale. În august e programat în Cluj-Napoca cel mai mare festival de muzică din România, Untold, în iulie – Electric Castle în Bonțida, iar în iunie – festivalul de film Transilvania, cel mai mare de gen din această zonă a Europei.

Conform raportului citat, Untold și Electric Castle au atras împreună aproximativ 800.000 de participanți în 2025, cu impact direct asupra cererii de cazare în iulie și august. Raportul descrie piața de închirieri pe termen scurt din Cluj ca fiind „puternic modelată de calendarul internațional de festivaluri”, cu vârfuri de performanță clare în perioada estivală.

Profilul tipic al oaspeților include studenți veniți pentru activități academice, turiști în city break, călători de afaceri și grupuri de participanți la evenimente și festivaluri.
Față de București, liderul național cu 5.507 proprietăți listate, venituri anuale de 66,8 milioane de euro și un tarif mediu zilnic de 56,5 euro, Clujul are o piață mai mică dar cu o rată de ocupare comparabilă, de 57,7% față de 62% în capitală. Față de Brașov, care are cele mai mari venituri per proprietate din țară, 10.471 de euro anual, Clujul se situează la mică distanță, cu 9.910 de euro, dar cu un avantaj clar în numărul de proprietăți disponibile, 1.306 față de 1.946 în Brașov, la o populație semnificativ mai mică a celui din urmă.
Contextul legislativ din 2025 a adus și restricții noi pentru acest segment. subliniază raportul. Proprietarii persoane fizice nu mai pot închiria în regim hotelier mai mult de 7 camere sau 14 paturi, certificatele de clasificare turistică au devenit obligatorii și trebuie afișate atât la proprietate, cât și pe platformele de rezervare, iar pragul de înregistrare în scopuri de TVA a fost stabilit la 395.000 de lei anual, echivalentul a circa 79.000 de euro, începând din septembrie 2025.



Foto Crosspoint Real Estate
