Închide

Moțiunea PSD–AUR ajunge la vot în Parlament. Bolojan: „Nu poți stinge lumina peste reforme”. Simion: „România e împinsă în sărăcie”

ActualitatePolitica by Actual de Cluj - mai 05, 2026 0 32

motiune psd aur impotriva Guvernului Bolojan

Parlamentul a dezbătut marți moțiunea de cenzură depusă de PSD și AUR împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, într-o ședință tensionată în care liderii politici și-au lansat acuzații dure înainte de vot.

Moțiunea, intitulată „Stingem lumina”, a fost susținută de opoziție ca reacție la politicile economice și reformele guvernamentale, în timp ce coaliția de guvernare a avertizat că inițiativa ar putea arunca România în instabilitate politică.

Premierul Ilie Bolojan a respins criticile, susținând că documentul este „mincinos, cinic și artificial”, construit pe date nereale și pe interpretări politice. Acesta a afirmat că guvernul a fost nevoit să gestioneze un deficit ridicat și să ia măsuri nepopulare, dar necesare, pentru stabilizarea finanțelor publice.

„Nu poți stinge lumina peste reforme”, a transmis Bolojan, susținând că în ultimele luni au fost reduse deficitul bugetar, au fost renegociate programe europene și au fost inițiate reforme în administrație și pensii speciale.

De cealaltă parte, liderul AUR, George Simion, a acuzat guvernarea de sărăcirea populației și de decizii economice care ar fi afectat direct nivelul de trai. Acesta a susținut că actuala coaliție ar reprezenta „un experiment politic eșuat” și a vorbit despre o „criză profundă de încredere”.

În dezbateri, reprezentanți ai PSD au criticat guvernul pentru măsuri fiscale considerate excesive, în timp ce USR a acuzat alianța PSD–AUR de „apărarea privilegiilor și a sinecurilor”. PNL și UDMR au apărat însă coaliția, argumentând că moțiunea ar adăuga instabilitate într-un context economic deja dificil.

orin Grindeanu a declarat în plen că „există viață și după moțiunea de cenzură”, sugerând că votul nu va schimba fundamental situația politică.

Liderul PSD a respins acuzațiile privind „baronii locali” și distribuirea fondurilor, afirmând că și alte administrații au beneficiat de sume importante în ultimii ani, inclusiv Oradea. De asemenea, a susținut că subvențiile pentru unele rute aeriene trebuie analizate în context.

Grindeanu a mai afirmat că responsabilitatea pentru selecțiile din companiile de stat revine în mare parte PNL în ultimul deceniu, precizând că mai multe numiri au fost întoarse de Comisia Europeană, inclusiv în domeniile Energie și Transporturi.

Votul asupra moțiunii urmează să decidă dacă Guvernul Bolojan își păstrează mandatul sau dacă România intră într-o nouă etapă de negociere politică pentru formarea unei alte majorități parlamentare.

Declarații pe larg din plenul Parlamentului României – AICI.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu