Închide

Raport: USAMV Cluj, o reducere de venituri de 21 de milioane de lei în 2025 față de 2024. Cheltuielile judiciare au depășit o jumătate de milion de lei

Educaţie by Mihai Prodan - apr. 30, 2026 0 9

Bugetul total de venituri al USAMV Cluj-Napoca a scăzut de la 241,4 milioane de lei în 2024 la 220 de milioane de lei în 2025, o reducere de aproximativ 21 de milioane de lei (8,7%), conform Raportului Rectorului. Și cheltuielile totale au scăzut proporțional — de la 232,7 milioane lei la 220 milioane lei.

Finanțarea instituțională de bază a rămas relativ stabilă, în jur de 92-94 de milioane de lei, în timp ce veniturile din proiecte cu fonduri europene au scăzut de la aproximativ 18,9 milioane lei în 2024 la 13,8 milioane lei în 2025. Veniturile din mediul privat au scăzut și ele, de la 10,5 milioane lei la 7,5 milioane lei.

Cheltuielile judiciare ale universității au totalizat 529.430 de lei în 2025, sumă înregistrată exclusiv din venituri proprii. Aceasta reprezintă contravaloarea onorariilor avocațiale, taxelor de timbru și a altor costuri procesuale generate de cele 69 de dosare active.

Fondul salarial brut total a scăzut de la 125,7 milioane de lei în 2024 la 124,7 milioane de lei în 2025, inclusiv stațiunile didactice. Cheltuielile cu energia electrică și gazul natural au depășit 4,67 milioane de lei, iar serviciile de întreținere și funcționare — 6,12 milioane de lei.

Universitatatea a realizat investiții și reabilitări în valoare totală de aproximativ 30 de milioane de lei în 2025, cea mai mare parte – 14,2 milioane lei -reprezentând lucrări de construcție la Clinica de Nutriție și Patologie Animală de la Jucu, finanțate din fonduri europene.

Aici raportul

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism Berlin.