Bugetul Clujului, adoptat după patru ore de dezbateri și critici. Boc: „Clujul are viitor”/USR: „Buget deconectat de realitate”
AdministrațieTop News by Luminiţa Silea - apr. 28, 2026 0 225
Bugetul municipiului Cluj-Napoca pentru 2026, în valoare de peste 835 de milioane de euro, a fost adoptat după mai bine de patru ore de dezbateri în Consiliul Local, cu 19 voturi pentru și 6 împotrivă.
Primarul Emil Boc a susținut, la finalul ședinței, că orașul se află printre primele din țară care reușesc adoptarea bugetului într-un context economic dificil.
„Suntem printre primele orașe care adoptă bugetul în condițiile date. Clujul are buget, Clujul are viitor. Să avem grijă de banii Clujului și de clujeni”, a declarat edilul.
Bugetul general ajunge la aproximativ 4,26 miliarde de lei, iar peste jumătate din sumă este direcționată către dezvoltare. Administrația mizează pe fonduri europene și pe excedentul bugetar pentru a susține marile proiecte ale orașului, arătând că Clujul a atras peste 406 milioane de euro în perioada 2024–2025. „Tot excedentul anului precedent este folosit pentru a finanța proiectele. Mecanismul este simplu: plătești și apoi recuperezi banii”, a explicat Boc.
În buget sunt incluse investiții majore precum metroul, centura metropolitană sau proiecte din educație, domeniu care beneficiază de peste 130 de milioane de euro.
Adoptarea bugetului nu a fost lipsită de controverse. Consilierii USR Cluj-Napoca au contestat documentul atât în ședință, cât și după vot, acuzând că acesta nu reflectă realitatea execuției bugetare.
Într-o reacție publică după ședință, reprezentanții USR au susținut că administrația a admis implicit problemele de execuție, dar a mers mai departe cu adoptarea bugetului.
„Bugetul este deconectat de realitatea execuției. A devenit un instrument de PR electoral, nu un plan de dezvoltare pentru cetățeni”, au transmis consilierii USR.
Aceștia au criticat în special proiectele mari care, deși bugetate de mai mulți ani, nu au înregistrat progrese semnificative. Printre exemplele invocate se numără Parcul Est sau creșa de pe strada Negoiu, proiecte catalogate drept „lucrări noi” de mai mulți ani consecutiv.
USR a reclamat și rate scăzute de execuție bugetară, indicând valori de aproximativ 11% pentru infrastructura stradală și 14% pentru transporturi, pe care le consideră semne ale unei planificări deficitare. „Viziunea fără rigoare este doar o poveste scumpă plătită din buzunarul clujenilor. Când execuția la străzi este de doar 11%, nu este vorba despre viziune, ci despre incapacitate administrativă”, au arătat consilierii USR.
Aceștia au criticat lipsa unui calendar clar pentru proiectele majore, inclusiv pentru metrou.
„Cetățenii nu pot ignora realitatea. Sunt proiecte promise de ani de zile care nu avansează. Am cerut fundamentare realistă și termene clare, dar propunerile noastre au fost respinse”, au mai arătat consilierii USR.
În total, peste 160 de amendamente au fost depuse la proiectul de buget. Dintre acestea, 85 au fost incluse, iar restul au fost respinse sau amânate pentru analiză ulterioară.
Ședința s-a desfășurat în format hibrid, primarul intervenind prin videocall de la Bruxelles de unde a prezentat bugetul și a oferit explicații.


Proiecte care se finalizează în 2026:
- Centură Cluj – Florești
- HUB Borhanci: creşă, şcoală şi liceu şi 2 săli de sport
- Bazin de înot Borhanci
- 31 de proiecte pentru școli prin PNRR
- Dotări pentru 64 de școli (PNRR)
- Sala de sport „George Coșbuc”
- Amenajare pistă de biciclete Calea Turzii
- Reabilitare Piața Liebknecht
- Reabilitare zona Piața 14 iulie
- Centrul pentru persoane vârstnice „Sfântul Vasile cel Mare”
- Restaurare vestigii arheologice parcul Caragiale
- Centrul Cultural Garnizoana
- Centrul de colectare prin aport voluntar CAV mare – se dă în funcțiune
- Centrul de colectare prin aport voluntar CAV mic – se dă în funcțiune
- 245 de insule ecologice digitalizate supraterane
- Puncte de încărcare vehicule electrice
- 3 proiecte de renovare energetică (1251 apartamente)
Proiecte care încep implementarea în teren în 2026:
- Școala Bună Ziua
- Pod Garibaldi
- Pod nou Fabricii de Zahăr
- Pistă de biciclete Sf. Ioan
- Drumuri de legătură: DL22, DL 23, Dl 24, Dl 32, DL 31
- Adăpost victime violență domestică
- Renovare și extindere centru de servicii medicale Aviator Bădescu
- Skatepark indoor – Baza Sportivă Gheorgheni
- Parc fotovoltaic Valea Chintăului
- Retehnologizare SACET
- Insule de energie – 3 proiecte (producție, transport, distribuție energie termică)
- Iluminatul architectural al Bisericii Reformate IV Calea Moților
- Iluminat Catedrala Ortodoxă
Proiecte multianuale care continuă în 2026:
- Centura metropolitană – Drum Transregio Feleac TR35
- Metrou
- Tren metropolitan
- Material rulant tren metropolitan
- Creșă și grădiniță Parcul Feroviarilor (CNI)
- Grădiniţă în Borhanci (CNI)
- Canalul Morii – Zona Rozelor
- Punere în valoare drumul roman din Piata Unirii 2
- Vehicule electrice de 2 tipuri + stații de încărcare
- Copertine stații CTP
- Locuințe sociale str. Sobarilor
- Locuințe sociale de pe piața liberă
- Suprailuminare treceri de pietoni
- Modernizare iluminat public
Proiecte multianuale la care se lansează licitația în 2026:
- Creșa Dâmbul Rotund
- Etajare și modernizare corp cantină Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță”
- Reabilitare sistem încălzire Liceul „Gheorghe Șincai”
- Extindere și modernizare corp B Liceul „Avram Iancu”
- Parcul Est etapa 1
- Parcul Farmec 2
- Acoperiș verde parking Moților
- Cimitir de animale
- Centru rezidențial pentru adicții „Noi Orizonturi”
- Pasajul Muncii – str. Oașului
- Stație producere hidrogen
