Hoț de buzunare recidivist, prins la Cluj după ce camerele de supraveghere l-au filmat plătind contactless cu cardul victimei prin tot orașul, ia 7 ani de închisoare
Actualitate by Actual de Cluj - apr. 09, 2026 0 96
Un bărbat în vârstă de 30 de ani, recidivist, a fost condamnat în urmă cu câteva zile de Tribunalul Cluj la o pedeapsă rezultantă de 7 ani și o lună de închisoare, după ce a furat portmoneul unei tinere dintr-un local de pe strada Piezișă din Cluj-Napoca și a folosit cardurile bancare ale acesteia pentru a efectua opt tranzacții contactless în aceeași noapte.
Fapta s-a petrecut în noaptea de 28 spre 29 septembrie 2023, în intervalul orar 3-4, în localul Barmacie din Cluj-Napoca. Persoana vătămată se afla în local având o geantă de mână în care ținea portmoneul. La un moment dat geanta a rămas nesupravegheată, iar inculpatul a profitat de ocazie și a sustras portmoneul. Acesta conținea cartea de identitate, permisul de conducere, cardul de sănătate, carnetul de student, suma de 100 de euro și 275 de lei în numerar, precum și două carduri bancare – unul emis de Revolut și unul de Raiffeisen.
Imediat după furt, între orele 4:45 și 7:04, inculpatul a efectuat patru plăți contactless cu cardul Raiffeisen la un comerciant din oraș, totalizând 275,5 lei, și a încercat alte patru tranzacții cu cardul Revolut la mai mulți comercianți, inclusiv la un magazin de pe Piața Unirii, la o stație CTP și la un Liquor Store, însă acestea au fost refuzate. Prejudiciul total estimat de persoana vătămată a fost de 1.100 de lei, incluzând și bunurile sustrase din portmoneu.
Inculpatul a fost identificat cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere ale mai multor magazine, care îl arătau efectuând plăți cu cardul. Un angajat al unui magazin l-a recunoscut personal, confirmând că îl văzuse anterior în local și îl filmase cu telefonul. Filmat în mai multe locații în aceeași noapte, purtând aceeași îmbrăcăminte distinctivă – pantaloni verzi-mentă, geacă neagră și șapcă bleumarin – inculpatul a negat inițial că ar fi cel surprins în imagini, susținând că un necunoscut i-ar fi înmânat cardurile. Organele de cercetare penală au înlăturat această apărare, stabilind că nu există nicio probă care să susțină această variantă, iar camerele de la magazinul unde s-au efectuat tranzacțiile dovedeau că inculpatul a avut cardurile în permanență asupra sa.
În faza de judecată, inculpatul a recunoscut în totalitate acuzațiile și a solicitat aplicarea procedurii simplificate. Tribunalul Cluj a reținut că faptele au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie, inculpatul aflându-se în termenul de supraveghere al unei suspendări acordate anterior de Judecătoria Cluj-Napoca. Mai mult, faptele din prezentul dosar au fost judecate în concurs cu o altă condamnare anterioară, de 5 ani și 3 luni, pronunțată de același tribunal pentru infracțiuni similare – inclusiv tăinuire, acces ilegal la sisteme informatice și operațiuni financiare frauduloase.
După descontopirea și recontopirea tuturor pedepselor, pedeapsa rezultantă finală este de 7 ani și o lună de închisoare cu executare în regim de detenție. Pe latura civilă, inculpatul a fost obligat să plătească victimei suma de 1.100 de lei cu titlu de daune materiale, precum și 900 de lei cheltuieli judiciare către stat. Sentința a fost pronunțată pe 17 martie și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
