Închide

PUG Florești, amânat la avizul de mediu după opoziția activiștilor: controverse legate de extinderea spre Hoia și Făget a zonelor construibile

AdministrațieTop NewsUrbanism by Actual de Cluj - apr. 07, 2026 0 212

plansa PUG flroresti extindere intravilan

Avizul de mediu pentru noul Plan Urbanistic General al comunei Florești a fost amânat, după intervențiile unor activiști civici care au cerut analizarea în detaliu a impactului proiectului.

Printre cei prezenți la ședința Comisiei de Analiză Tehnică din cadrul Direcției Județene de Mediu s-a numărat și activistul Adrian Dohotaru, care a anunțat că decizia de amânare a venit în contextul numeroaselor observații formulate de cetățeni.

Acesta susține că este nevoie de o analiză mai atentă a sutelor de sesizări depuse, precum și a modului în care autoritățile au răspuns la acestea.

Unul dintre principalele puncte sensibile este extinderea intravilanului Floreștiului spre zonele Hoia-Baciu și Donath, dar și spre aria Făgetului. Criticii proiectului avertizează că o astfel de dezvoltare ar putea aduce zeci de mii de noi locuitori într-un cartier fără infrastructură adecvată, ceea ce ar duce la aglomerarea traficului și la presiuni suplimentare asupra municipiului Cluj-Napoca.

De asemenea, sunt ridicate semne de întrebare legate de impactul asupra mediului, în special asupra pădurilor Hoia și Făget, dar și asupra unor zone naturale de pe Valea Gârbăului. Extinderea intravilanului ar viza mii de hectare, inclusiv terenuri apropiate de zone protejate.

Activista de mediu Alina Chiriac a atras, la rândul ei, atenția asupra modului în care s-a desfășurat consultarea publică, susținând că informațiile despre dezbateri și documentații nu au fost comunicate transparent și că publicul nu a fost informat corespunzător.

Pe de altă parte, amânarea nu înseamnă respingerea proiectului, ci doar o întârziere a avizului de mediu, urmând ca documentația să fie reanalizată.

Activistii cer extinderea ariilor protejate din zona Hoia și crearea unui inel verde metropolitan, care să limiteze dezvoltarea urbană necontrolată. Totodată, aceștia susțin necesitatea unor planuri urbanistice la nivel metropolitan, care să țină cont de impactul asupra întregii zone Cluj.

Dezbaterea privind viitorul urbanistic al Floreștiului rămâne deschisă, în condițiile în care deciziile luate acum pot influența dezvoltarea întregii zone metropolitane pe termen lung, mai arată activiștii.

Propunerea PUG Florești+RLU+Planșe se poate consulta AICI.  

pug floresti plansa
Foto: captură/PUG Floresti/Extinderea intravilanului pe Valea Gârbăului până la limita și pe alocuri PESTE aria protejată Făgetul Clujului – Valea Morii

Ce au cerut activiștii:

pug floresti poluare auto
Foto: captură/PUG Floresti/
sesizare pug floresti
sursă foto: Alina Chiriac/Facebook

Nici un comentariu

Scrie un comentariu